duminică, 28 februarie 2010

Carantina

Suntem toti trei raciti.

vineri, 26 februarie 2010

Prima raceala

E oficial ca bebelusa mea a racit. Tuseste si are nasucul cu secretii.

Nu credeam ca voi fi atat de doborata de boala ei. Mititica incearca sa ma incurajeze gangurindu-mi si zambindu-mi senina atunci cand nu tuseste. Si-a pastrat aerul senin, insa orele alocate somnului imi spun ca nu se simte bine. Aseara se simtea rau, incat a acceptat de la prima tentativa sa doarma in patut. In schimb eu m-am dus din cinci in cinci minute la ea sa o vad.

Cred ca am identificat sursa bolii. Sotul meu a bagat "dusmanul" in casa. El se simtea rau, apoi bebelusa si de azi sunt si eu afectata. Dintre toti, cea mica e problema.

Sunt dezamagita de mine ca nu am putut sa o protejez. Deja la doua luni si jumatate avem necazuri cu sanatatea.

joi, 25 februarie 2010

Of, of, of

Daca ieri eram in culmea fericirii, astazi e ingrozitor. Bebelusa declarata ieri sanatoasa, azi tuseste. Are gatul iritat si o tuse cu flegma. Nu stiu cum a ajuns asfel. Nu i s-a intamplat nimic in iarna si acum cand e mai cald si am imbracat-o mai temeinic s-a imbolnavit. 

Doctorul pediatru i-a prescris Ambroxol. I-am administrat primele picaturi in speranta ca se va vindeca cat mai repede. Tot caut motivul bolii. Nu stiu unde am gresit. Ma simt foarte deznadajduita.

miercuri, 24 februarie 2010

Uraaaaaaaaaaa!

Am fost iar la cantarit cu bebelusa. Am intrat in grafic. Copilul a crescut asa cum a vrut el. Se pare ca stie mult mai bine decat o armata de doctori ce are de facut. Are acum 4,950 kg si o inaltime de 59 de centrimetri.

Ma intreb, cine invata de la cine? In momentul asta, eu sunt cea care invat, iar ea imi da zilnic cate o lectie.

sâmbătă, 20 februarie 2010

Am copil vaccinat

A venit si mult nedorita zi cand a trebuit sa imi vaccinez bebelusa. A fost aleasa ziua de joi. E clar ca m-am temut de reactia celei mici. 

Am ajuns la doamna doctor, mi-a cantarit copilul, caci suntem luate in evidenta negativa, apoi mi s-a spus sa o pregatesc de vaccin. Nestiutoare in acest sector, stateam cu bebelusa invelita fara sa o imbrac, asteptand injectia in mana. Asistenta m-a luminat precizand ca vaccinul se face in picior. Am echipat copilul cu hainute in partea superioara si am asteptat. Din nou asistenta mi s-a adesat, de parca facusem zilnic vaccin copilului, ca mergem in alta camera, sa imbrac pe copil adecvat calatoriei pe hol. 

In sfarsit, am ajuns in incaperea numita sugestiv "Vaccin". Nu mai descriu intensitatea plansului. Las sa va imaginati. Ce mi s-a parut extraordinar a fost ca in momentul in care am facut un pas in afara cabinetului, bebelusa a amutit si a adormit. Parca am apasat pe un buton magic.

PS. La ultimul cantar am scapat cu bine. Copilul are 4,550 Kg. Uraaaaaaaa! Pana la trei luni nu ma mai duc la doctor.

marți, 16 februarie 2010

Birocratie excesiva

Dupa ce am fost ieri la Primarie ca sa imi depun dosarul pentru indemnizatie crestere copil si dupa ce mi-a fost refuzat respectivul dosar deoarece hartiile erau incorecte, mi-am amintit o aberatie a sistemului.

In penultima saptamana de sarcina am fost instiintata de medicul de familie ca nu apar ca asigurata la Casa de Asigurari de Sanatate. M-am dus imediat ca sa rezolv problema, deoarece ma stiam cu actele in regula.

Acolo am aflat de la o angajata ca am nevoie de o trimitere de la medicul specialist catre CAS prin care sa confirme ca sunt insarcinata. I-am explicat doamnei ca mai am o saptamana si nasc, iar medicul specialist nu imi da o asemenea trimitere deoarece nu mai eliberease niciodata asa ceva. Oricum burta imensa cred ca era o dovada suficienta a sarcinii, insa doar hartiile confirmau ca astept cu adevarat un copil. In ciuda dosarului cu analizele la zi, a ecografiilor si a aspectului meu, trimiterea e sfanta.

Nu am rezolvat nici azi problema de la CAS. Nu stiu daca doamana m-a crezut pe cuvant.

In prezent umblu pe la scolile unde am lucrat ca sa adun hartii care sa ma ajute sa primesc indemnizatia pentru cresterea copilului. Acum realizez de ce am la dispozitie 60 de zile sa imi depun dosarul. 

sâmbătă, 13 februarie 2010

Botezul




Am botezat-o pe bebelusa. Vineri, 12 februarie, cand a implinit doua luni fetita a fost crestinata. As minti daca as spune ca nu am avut emotii. Cred ca am fost la fel de emotionata ca in ziua nuntii, insa evenimentul a fost mai important decat casatoria. Botezul este unic in viata, deci nu puteam sa ratez aceste clipe din viata copilului meu.

Pentru a marca aceasta zi am avut dorinta sa realizez eu lumanarea cu aceleasi flori pe care le-am avut si in buchetul de mireasa - crin imperial si trandafiri rosii. Imi place sa creez legaturi intre evenimentele vietii. Nu am optat pentru biserica unde m-am casatorit deoarece este departe de casa, iar vremea nu parea prietenoasa.

Bebelusa a simtit ca este o zi importanta si nu a vrut sa doarma ziua pentru a urmari pregatirile din jurul ei. Desi a mai plans acasa, la slujba a fost cuminte si a ascultat tot ce a zis preotul. A varsat cateva lacramioare, a protestat putin cand preotul a bagat-o in cristelnita. Personal am ramas muta cand am vazut cat de cuminte a fost. Mi-a crescut inima de bucurie cand am constatat ca ii place in lume. Spre deosebire de ceilalti patru copii care au fost botezati in aceasi zi, bebelusa mea este extrem de mica. Mi-au dat lacrimile cand am vazut-o neajutorata in bratele preotului si introdusa in cristelnita. Cu greu m-am abtinut sa nu ma duc sa o iau si sa o strang in brate, sa o incalzesc si sa o feresc de toate etapele slujbei.

Ziua a fost cu atat mai frumoasa cu cat am descoperit cati prieteni avem, cati oameni dragi ne inconjoara. Multa lume a venit sa imi vada copilul. In sfarsit am putut sa ma mandresc in fata tuturor cu mica printesa:

- Rudele. In primul rand, bunicii au stralucit la vederea nepoatei. Pentru parintii mei este singura nepoata pe care o asteptau de mult-mult timp. Am avut convingerea ca nasterea ei a insemnat pentru ei incununarea statutului lor de parinti, convingerea ca au facut din mine ceea ce trebuie. In al doilea rand, unchi si matusi, verisori si verisoare au primit oficial pe noua membra a familiei.

- Nasii. Am avut aceiasi nasi ca la nunta. Nu cred ca exista un cuplu mai potrivit sa ne crestineze fata. Optimismul nasei, firea ei tonica m-a facut mereu sa imi revina increderea in mine. Faptul ca imi prezinta mereu partea plina a paharului imi deschide ochii ca viata este frumoasa. M-am simtit onorata ca din partea lor au venit membrii familiei si cealalta pereche de fini, oameni pe care ii cunosc si care au tinut sa imi demonstreze ca evenimentul este important si pentru ei.

- Colegele mele. Am simtit o bucurie imensa (nu exagerez) sa le am langa mine. Ele au fost martore ale sarcinii din prima luna pana la final. Abia am asteptat sa le prezint bebelusa pe care am ascuns-o in burtica 39 de saptamani. Sunt convinsa ca vocile lor ii sunt familiare copilului caci pana in ultima saptamana de sarcina am petrecutmomente vesele in pauze. Sper sa pot sa le demonstrez cat de mare a fost bucuria ca au venit in aceasta zi unica.

- Colegii sotului. Participarea multor colegi de munca ai sotului m-a onorat. Prezenta doamnelor profesoare, a lectorilor si asistentilor de la facultatea unde sotul meu lucreaza, a ridicat nivelul ceremoniei. Faptul ca acesti oameni importanti au rupt din timpul lor pretios ca sa ne fie aproape mi-a amintit ca nu suntem singuri in aceasta aventura.

- Prietenii. Nu in ultimul rand, au venit prietenii, cei care au asistat la cresterea progresiva a burtii, cei care se minunau cat de mare am putut sa cresc. Tot ei s-au minunat cand m-au regasit cu dimensiunile foarte apropiate de cele anterioare sarcinii.

Pozele pe care le vedeti prezinta pe scurt o zi unica. 

joi, 11 februarie 2010

Emotii

Am mari emotii. Maine o vom boteza pe bebelusa.

Voi reveni cu relatari de la fata locului.

miercuri, 10 februarie 2010

Iar la pediatru

Am mers azi din nou la medicul pediatru. Am cantarit oficial bebelusa. In ciuda completarii alimentatiei cu lapte praf, copilul a crescut saptamana aceasta doar 20 de grame. 

Pot sa explic usor rezultatul slab. In primul rand, nu vrea sa-l manance, iar in al doilea rand, daca il mananca, nu mai cere de mancare vreo 4-5 ore. Asa ca ea isi pastreaza ritmul de ingrasare. Nu pot sa o indop doar pentru a ma inscrie in standarde.

Se pare ca dorinta mea ca fetita sa nu fie in randul lumii, ci sa faca lucruri deosebie, incepe sa se indeplineasca.

marți, 9 februarie 2010

Timpul

Mi-am schimbat modul de raportare la timp. Nu mai gandesc ca ziua are 24 de ore, ci impart timpul la doua ore jumatate, maximum trei.   De exemplu, am terminat de alaptat la ora 10, pana la 12,30 - 13,00 pot sa rezolv o sarcina gospodareasca. Apoi vine masa bebelusei, si din nou o pauza de doua ore jumatate-trei.

Cum ma afecteaza noul orar? Atunci cand ies din casa sunt pe fuga. Tin ceasul sub nas si gonesc pe la piata, la magazine sau la Primarie. Cine ma vede crede ca sunt la un concurs "Cine cumpara mai repede castiga". Cand fac curat in casa, impart treaba in doua episoade: Episodul I dormitorul, baia, holul; Episodul II sufrageria, bucataria si holul de la intrare.

In acest interval, bebelusa sta in brate la bunica, caci altfel ar oferi un concert lacrimogen.

luni, 8 februarie 2010

Pe locul doi, mama

Cu cateva luni inainte de a naste am auzit de la o proaspata mamica ca si-a facut molifta de opt zile si ca acum poate iesi din casa. Nu stiam ca biserica ortodoxa ridica asemenea inerdictii femeilor care, din punctul meu de vedere, au realizat o minune, au dat viata unui om. 

Intamplarea a facut sa stau in spital opt zile si sa nu umblu creanga prin societate. A doua zi de la externare sotul s-a dus la biserica unde mi-a fost citita molifta.

De curand am aflat ca mai trebuie sa mi se citeasca o molifta, cea de patruzeci de zile. Este necesara pentru a avea acces din nou in biserica. Eram impura. M-am dus duminica la sfarsitul slujbei. Femeia care vinde lumanari mi-a spus sa astept in pridvor sa vina preotul. M-am conformat. Am stat cuminte langa o batranica revoltata pe un om care cerea bani in vederea realizarii unui tratament. In fata mea, mai era o enoriasa care certa copiii ce intrau cu cizmulitele pline de zapada. Intre timp, sotul a mers la preot sa il cheme pentru mine.  Dupa cateva minute, mi-a fost citita molifta si am avut voie sa intru in biserica.

E grea misiunea de mamica. Sunt multe detalii pe care trebuie sa le cunosti. Din prima zi de sarcina trebuie sa fii precauta cu alimentatia si cu sanatatea, sa te gandesti ce e bine pentru fat, sa mergi la doctor, sa faci analize si para-analize, sa stai in spital, sa simti depresia postnatala. Dupa nastere apar din nou restrictii alimentare (colicii copilului), timpul este impartit in transe de trei ore (alaptarea), somnul o iluzie, silueta o amintire placuta. Peste toate acestea, biserica mai pune un obstacol si plaseaza mamele in pridvor.

Pe de alta parte, tatal este cel care culege laurii nasterii iesind in fata. El este cel care priveste cum te transformi noua luni, cel care isi continua viata fara nicio schimbare majora, nu este supus restrictiilor, tine copilul in brate cand nu plange, primeste felicitarile, este primul trecut pe certificatul de nastere oferind numele de familie si initiala prenumelui.

Locul intai este ocupat de mama in inima copilului. Societatea mai are nevoie de timp sa o rasplateasca pe femeie.

duminică, 7 februarie 2010

Ten luminos

Toate cremele, indiferent de pret, promit un ten mai luminos. Imi amintesc o reclama la televizor care prezenta un asemenea ten , insa fata modelului reflecta lumina unei ape. Am incercat tot felul de creme, de la cele accesibile pana la cele mai scumpe, insa tenul meu a ramas neschimbat. Am ajuns la concluzia ca nu exista o luminozitate in plus, doar daca imi lipesc un bec pe fata.

Totusi saptamana aceasta am avut revelatia ca reclamele nu mint. Exista ten luminos. Acest lucru mi-a fost confirmat de bebelusa mea. Dupa ce a mancat, dupa ca a fost schimbata, figura ei radia. Am ramas fascinata de ceea ce vedeam. Ochii veseli, mimica relaxata, sentimentul ca nimic rau nu exista pe lumea asta, lipsa oricarei preocupari, contribuiau la obtinerea unui ten luminos.

De fapt firmele de cosmetica ar trebui sa ne asigure si la varste mai inaintate ingredientele de mai sus pentru a avea un ten luminos. Stralucirea vine din interior nu dintr-o cutie cu o licoare frumos mirositoare.

Asalt asupra sanilor

Din prima zi din cariera mea de mama mi s-a repetat de catre medici ca laptele matern este cel mai bun pentru copil, ii furnizeaza toate elementele nutritionale de care el are nevoie si anticorpii vitali. Am citit ca alaptatul este un moment placut atat pentru copil cat si pentru mama. 

In cazul meu, imi dau silinta sa o alaptez pe bebelusa, insa greutatea ei a tras un semnal de alarma tuturor celor de langa mine si mi se repeta zilnic ca nu as furniza o hrana consistenta si suficienta. Singurele fiinte care mai cred in puterea mea de a alapta sunt eu si fetita.

Cat despre placere... . Ma doare ingrozitor. Bebelusa mananca cu atata pofta incat mi-a distrus sanii. De fiecare data cand se alimenteaza gaseste potrivit sa se intinda. Ea comprima doua activitati: mancatul si crescutul. Drept urmare trage de sani in sensul care ii convine fara a renunta o secunda sa manance.

Durerea ma determina mereu sa ma gandesc la biberon si la mancarea artificiala, insa mutrita ei plina de satisfactia apropierii de mine, sentimentul securitatii ma indeamna sa strang din dinti. Sunt constienta de beneficiile acestei hrane si de faptul ca aceste clipe de totala fericire nu se vor mai regasi in viata ei.

sâmbătă, 6 februarie 2010

O noua forma de tortura

Dupa cum am mai scris, bebelusa mea are talie de fotomodel. Se afla la limita inferioara a numarului corect de kilograme. La o luna si trei saptamani are 4,200 kg.

Pediatra mi-a prescris sa ii dau completare lapte praf. Dupa ce mananca lapte matern, ii mai administrez cu lingurita inca 20-30 ml lapte Nan 1 HA.

Asa am facut. Am preparat laptele, am hranit-o si apoi am trecut la circul cu lingurita.  Pe un colt de gura intra laptele, pe celalalt iese. Un parinte o tine invelita in prosop, parca ar fi o delicventa ce pune in pericol intreaga societate, celalalt umbla cu lingurita ca un personaj negativ din povesti. "Victima" se apara miscand capul in dreapta si in stanga, privindu-ne cu ochi nevinovati ca de capioara, apoi recurge la ultima strategie de protectie, plansul. Fiind satula, bebelusa nu accepta sa fie indopata.

Cred ca saptamana viitoare vom pica iar cu succes proba cantarului.

joi, 4 februarie 2010

Evolutie



Ieri am iesit din casa cu bebelusa. Am ales sa o imbrac cu un costumas pe care l-am primit in maternitate de la nasa mea. Hainuta, care ii era marisoara, acum ii vine fix. E adevarat ca sugarii cresc repede, insa nu am crezut pana acum.

Daca e sa spun, personal nu o vad mai mare, nu o vad mai dolofana, mie mi se pare neschimbata, insa masuratorile si hainutele imi dovedesc ca timpul trece. 

Mai e o saptamana si deja face doua luni. Daca la inceput am crezut ca nu voi mai putea sa zambesc vreodata, ca voi ceda nervos, ma minunez ca am ajuns ca zilele acestea sa rad cu lacrimi cand bebelusa imi comunica propriile idei cu dulci sunete si simpatice chiuituri. 

Nu imi ramane decat sa sper ca sesiunile de plans vor ceda mai repede locul conversatiilor si zambetelor.