Avem 10 luni si jumatate!
La aceasta etate bebelusa mea are 7 dintisori (al optulea se pregateste sa scoata capul in cateva zile; brrrrr!), doarme noaptea 10 ore si ziua 2 - 3 ore, vrea sa mearga in continuu, canta si danseaza.
Accepta fara proteste ca mami pleaca la serviciu, insa dupa 5 ore de absenta ma monopolizeaza. Am realizat ca ea ma vede ca pe o partenera excelenta de joaca, un premergator care sta la dispozitia sa si doua brate care o transporta pana la magazin si inapoi.
Nu imi ajunge timpul. Tot ce realizez se concentreaza pe parcursul orelor de somn ale bebelusei. Sunt zile cand cea mica doarme iepureste si nu imi permite sa iau o pauza.
Ce noutate am? Fetita merge tinuta de manute. Durerea cumplita de spate pe care o am de cand o sustin pe micuta de sub-brat, isi are acum recompensa. Bebelusa merge in continuu. Aproape ca nu mai doreste sa stea in carucior.
S-a adaptat foarte bine programului meu. Accepta ideea ca mama pleaca la serviciu, insa cand ma intorc acasa se instaleaza in bratele mele, imi cere sa o tin de manute ca sa mearga si nu se mai dezlipeste de mine. Asa imi spune ca i-a fost dor de mine. Eu ii acord toata atentia si astfel ii spun ca si mie mi-a fost foarte dor de ea.
Meseria de profesor se adreseaza numai acelor persoane care sunt capabilesa se puna in slujba oamenilor. Cadrul didactic este veriga dintre informatia stiintifica si puterea de intelegere a elevilor. Accesibilizarea notiunilor constituie obiectivul central al celor de la catedra. Nobletea acestei meserii este data de finalitatea actului didactic - din scoala ies oamenii viitorului.
Educatorii au greaua misiune de a desprinde pe micuti de casa parinteasca, formand in stadiu incipient individul independent. Invatatorii isi petrec intreaga viata coordonand mainile stangace sa scrie si provoaca mintea nestiutoare sa realizeze primele calcule matematice. Din gimnaziu apar profesorii, specialisti intr-un domeniu. Micul educabil are o galerie de modele care ii largesc orizonturile. Acum pasiunea pentru o disciplina poate anunta ca un specialist se va naste.
In cadrul orei de curs, profesorul se retrage linistit intr-un colt si ii lasa pe elevi sa fiein centrul actului didactic. El doar ii provoaca pe tineri sa gandeasca si sa identifice solutiile pe care le asteapta. Aici apare maiestria acestei meserii. Se sadeste in inima discipolilor increderea de sine, convingerea ca pot ajunge la orice solutie doar cu puterea mintii.
Totusi cum ne vad elevii? Suntem pentru ei "batranul dascal, cu-a lui haina roasa-n coate"? Reprezentam o amenintare a timpului lor liber caci le dam teme? Or suntem o sursa iepuizabila de informatii?
Pe data de 5 octombrie 2010, de Ziua Mondiala a Educatiei, am organizat in cadrul liceului unde lucrez o activitate intitulata "Elevii, profesorii profesorilor de azi". Am urmarit sa ii provoc pe elevi sa perceapa pe profesori de partea cealalta a catedrei. Ei au devenit profesori profesorilor actuali. Timp de o ora cadrele didactice au revenit in banci, iar trei elevi au predat o secventa de lectie.
Activitatea a debutat cu momentul captarii atentiei. Am lansat un joc amuzant ce a presupus realizarea de portrete fara a cunoaste persoana careia i se facea desenul. Am pregatiti terenul celor trei elevi curajosi care au iesit in fata clasei si care cu voce tremurata au rostit o lectie. In final, am propus spre dezbatere o intrebare: "Este mai binesa fii elev sau e mai bine sa fii profesor?". Spiritele s-au incins, caci fiecare grupa formata din elevi isi sustinea cu pasiune punctul de vedere. La plecare, toti participantii au putut admira desenele realizate la inceputul activitatii intr-o expozitie ad-hoc. Reactia a fost pe masura asteptarilor.
Am dorit ca pe aceasta cale sa ii apropii mai mult tineri de meseria noastra atat de blamata in prezent. Poate, pe viitor, ei vor schimba mentalitatea defavorabila celor de la catedra cunoscand ca in spatele a 50 de minute de predare sunt ore intregi de pregatire.
La masa de pranz bebelusa primeste ca desert un biscuite. I-l dau in mana si o las sa il manance singura. Intre timp eu spal farfurioara si lingurita cu care am hranit-o. Ieri a terminat intr-un ritm foarte rapid biscuitele. M-am uitat pe scaunul ei, pe jos, pe sub dulapuri ca sa ma conving ca nu l-a scapat. Am felicitat-o pentru rapiditate.
Dupa o ora, sotul meu o ia in brate si ma intreaba ce are fata ascuns la spatele bluzitei. Am crezut ca din joaca i-a bagat el vreo jucarie. Surpriza a fost ca am descoperit biscuitele crezut a fi mancat.
Acum realizez de ce radea cu gura pana la urechi fetita. Facuse hocus-pocus cu mancarea si ma pacalise. Pentru asta o mai si felicitasem.
Saptamana aceasta bebelusa mi-a oferit o surpriza de proportii. Stand la masa alaturi de tati, a luat o bucata de ceapa pe care a dus-o la gura. Am lasat-o crezand ca se va invata minte sa nu mai bage in gura orice. Surpriza a fost atunci cand cea mica a inceput sa o manance, fara sa se strambe si a terminat bucatica pe care o luase. La final ii mirosea gurita.
De doua zile ii pun in ciorbita si bucati de ceapa cruda pentru a da gust mai bun mancarii. Ieri am mancat si eu pentru prima data, dupa 9 1/2 luni, ciorba cu ceapa, iar seara fetita a supt laptele fara a fi deranjata de gust.
