joi, 30 decembrie 2010

Sfarsit de an

Am realizat ca maine se incheie 2010. Am avut un moment de mirare, deoarece nu ma simt in stare festiva. In realitate ma asteapta un Revelion pe care il voi petrece intre cei patru pereti ai apartamentului, in care nu mai avem nici televizor (urmeaza sa ne cumparam). Avand aceasta revelatie, in timp ce eram in drum spre farmacie ca sa ii cumpar bebelusei Vigantol, am intrat intr-un magazin si am cumparat o sampanie. E singura pregatire pentru noaptea dintre ani.

Cum a fost acest an? A fost foate obositor. Am muncit mult-mult, chiar daca trei sferturi am stat in concediu de maternitate:

- nopti albe,

- pana in martie m-au durut sanii de la alaptat, apoi am avut saptamanal sanse sigure de a face o mastita de toata frumusetea,

- copil plangacios ca mine,

- am ivatat sa mananc in goana, nu mai stiu ce inseamna statul la masa fara griji,

- dusuri rapizi, as putea sa ma intrec cu orice cadru al armatei, caci plansul copilului m-a invatat sa nu ma mai relaxez sub jetul de apa calda,

- nu mai am timp pentru taiat pielita unghiilor, iar la oja am renuntat deoarece zilnic scobesc in gura bebelusei dupa cate un gunoi sau semne ca un dinte mai apare

- am renuntat la vopsitul parului inca din prima zi de sarcina, firelel albe se vad clar si neglijente

- machiajul meu dichisit a fost reluat in septembrie pentru a masca oboseala,

- o singura iesire in oras la o petrecere pe data de 10 decembrie unde am stat de la 21,30 pana la 01,30.

Din septembrie am revenit la munca, lasand bunicile sa fie cu bebelusa. Nu stiu cat de buna a fost decizia pentru moralul meu, fiindca am realizat cat de jalnica sunt ca mama. Micuta se comporta docil cu ele, invata lucruri constructive, pe cand cu mine e un fiasco total. In prezent, incerc sa-mi corectez defectele materne, dar e complicat, credeam ca am procedat ca la carte.

2010 a fost un an extraordinar. De ce? Am o fetita foarte sanatoasa. Se dezvolta asa cum trebuie. Zilnic zambetul ei, imbratisarile cu manutete-i micute si noile achizitii mi-au dat cu adevarat un sens sa ma trezesc si a doua zi.

Ce imi doresc pentru viitorul an? Nimic in plus fata de cel care a trecut: sanatate si forta de a trece peste toate provocarile.

Inchei gandurile cu urarea sa aveti un an de 2011 ori mai bun decat anteriorul.

LA MULTI ANI!

Mos Craciun cu plete dalbe

marți, 28 decembrie 2010

Mica vacanta

Am revenit din deplasare. Impreuna cu familia am fost in vizita la cumnata mea la Onesti.

Am reusit ca in patru zile de sedere sa nu stricam nimic. Bradul a ramas intact, bibelourile la locul lor, farfuriile intregi, paharele complete. In realitate am observat ca am o fetita energica, dar cuminte. Cand i-am spus ca nu are voie sa puna mana acolo sau acolo, m-a ascultat. Momentele de nesupunere au coincis cu oboseala sau cu senzatia de rau creata de temperatura crescuta ca reactie a organismului la vaccinul de un an.

Suntem iar acasa. Bunicii sunt ultra-bucurosi ca ghemotocul a reaparut sa ii inveseleasca.

vineri, 24 decembrie 2010

Cracun fericit

La noi a venit deja Mos Craciun. Ne-a rasfatat pe amandoua, chiar daca eu sunt cu mult in afara grupului tinta. In urma cu cateva ore, mosul a trecut si pe la noi aducandu-ne daruruile pe care a considerat ca le meritam. In ciuda faptului ca nu suntem in localitate, Mos Craciun stia unde se afla fetita mea cea cuminte si au facut cunostinta, Intalnirea a fost emotionanta si amuzanta. Cea mica nu a priceput ce se petrece si de ce rad cu atata pofta. Pe mine m-a distrat inocenta ei maxima in aceasta intrevedere. Ea a primit hainute, jucarii sin un scaun mic-mic.

Alaturi de bebelusa va urez un Craciun fericit!

luni, 20 decembrie 2010

Fericirea

Suntem cautatori de fericire. Mereu ne declaram nefericiti, caci nu avem o casa prea mare, daca avem o casa mare suntem nemultulmiti ca trebuie sa muncim mai mult, nu suntem etalon de frumusete, nu suntem sefi, nu am achizitionat o masina mai mare si mai puternica etc, etc.

Sunt in categoria celor care mereu cred ca se putea mai bine, ca ceilalti sunt mult mai priceputi si mai competenti. Insa intr-o zi, mergand cu autobuzul, am vazut un tanar imobilizat intr-un carucior cu rotile care radea cu gura pana la urechi, asa cum nu am mai facut eu demult.

Am realizat ca sunt fericita, dar in ignoranta mea tratez cu indiferenta detaliile banale. Din acea zi, am devenit mai atenta. In fiecare dimineata, ma trezesc multumita ca am un loc de munca stabil pe care l-am obtinut dupa sase ani de dat examen de titularizare. Chiar daca mai exista nopti nedormite caci bebelusa mai are cate o indispozitie, nu ma mai enervez, deoarece sunt recunoscatoare ca am un copil sanatos, in standarde, care s-a nascut programat, in functie de programul meu. Sunt multumita de aspectul meu, caci sunt sanatoasa.

Prima zapada din iarna aceasta mi-a favorizat un alt prilej de fericire banal. Am iesit cu saniuta. Eu trageam de ata, bebelusa statea asezata. Mergand prin zapada nu mi-a venit a crede ca am ajuns si eu in acest stadiu. Mi-am amintit cu acuratete ca in trecut ocupam locul copilului, iar tata era cel care ma plimba.

Sunt parinte. Imi exercit rolul cu mirarea inocentului aflat pentru prima data in aceasta postura. Dar aceasta experienta imi provoaca fericire.

duminică, 19 decembrie 2010

Intrebari

Cum o dezvat pe bebelusa de suptul buzei inferioare?

Este noua ei preocupare care ne pune nervii pe jar. Eu, tati, bunica, mamaia, bunicul si tataia ii scoatem buzita din gura.

De ce isi suge buza?

joi, 16 decembrie 2010

1 zi / 1 an


Primii pasi

Intentionam ca pe 12 decembrie sa incetez activitatea acestui blog, deoarece bebelusa este copil. Dar am realizat ca pentru mine fetita va ramane bebelusa toata viata. Asa ca inaugurez al doilea an de blog cu aceeasi intentie de a anunta omenirea ca  si noi existam. Voi continua sa ma bucur sau sa ma ingrijorez pe acest jurnal virtual fara a avea pretentia ca spun ceva nou.

Daca pana la varsta de un an nu m-am laudat cu primii pasi, iata ca o fac acum. Micuta a indraznit sa mearga singura o foarte scurta distanta pe data de 29 noiembrie, insa a fost doar anuntul oficial ca este pregatita sa se desprinda de mami. 

De ziua ei, de fata cu toti musafirii, bebelusa a facut primii pasi. Zilnic au urmat acte de curaj. S-a desprins din mainile mele si cu un echilibru emotionant merge distante din ce in ce mai mari. In cinci zile a progresat foarte tare.


duminică, 12 decembrie 2010

Cronica primei aniversari in imagini






Am implinit un an.

La multi ani, bebelusa mamei.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Numaratoarea inversa (2)

Maine este ziua cea mare. Sunt emotionata. De 12 luni privesc uimita ca am fost capabila sa aduc pe lume un copil. Ma minunez zilnic cand ii vad mutrita, manutele, piciorusele si nu imi vine a crede ca s-au dezvoltat in mine. 

Anul acesta a fost special deoarece am trecut prin numeroase momente cheie care mi-au cerut sa ma reanalizez, sa ma adaptez si sa ma obisnuiesc cu evenimentele noi:

In primul trimestru al anului am invatat sa am grija de bebelusa. Am trecut amandoua peste colici si peste nopti albe. Am invatat sa adorm in secunda in care pun capul pe perna.

A venit apoi clipa cand alaptatul devenise o piatra de incercare. Ambitia de fier m-a impins sa renunt la somn si sa imi desfund sanii pentru a o alapta pe fetita. Am izbutit ca 11 luni si jumatate sa pot sa o alaptez, iar intarcatul a fost initiativa ei transformand momentul in ceva natural nu intr-o etapa traumatizanta pentru cea mica. 

Vara caniculara ne-a favorizat un program de vacanta. Zilnic am iesit in parc unde aveam locul nostru sub un copac umbros. Acolo ne-am facut prieteni de varsta noastra, iar in timpul somnului de dimineata al bebelusei am citit mult.

Din septembrie a urmat o noua schimbare majora. M-am intors la catedra. Despartirea a fost grea pentru mine. Luasem decizia inainte de a fi atat de prinsa de inatoririle de mama. Cinci ore pe zi sunt plecata, iar pregatirea orelor mi-o fac cand doarme cea mica. Cat sunt acasa sunt mamica ei care o plimba, o rasfata, se joaca cu ea. Mi-am propus ca pana la varsta de doi ani,cat as fi avut dreptul sa stau cu ea, sa incerc sa nu ma plang de oboseala. Recunosc ca sunt slaba si ca o data pe saptamana plang si ma descarc de toata tensiunea acumulata. 

In prezent m-am obisnuit cu noul program casa-serviciu-casa, insa nu stiu daca mai fac ceva bine. Nu stiu daca mai sunt o mama buna si daca am mai ramas profesoara care eram odinioara (aici nu stiu daca am fost un cadru didactic bun). 

Acum ne ies maselele. Vom trece impreuna si peste asta.

Cum am supravietuit? Datorita familiei: sot, mama, tata, soacra, socrul. Care este rezutatul? Am copilul pe care mi-l doream: (hiper)activ, sanatos, vesel si iubitor. 

joi, 9 decembrie 2010

Numaratoarea inversa

Mai sunt trei zile si implinim un an.

In acest rastimp nu m-am putut lauda cu primii pasi, nici macar cu mersul in patru labe. Bebelusa nu merge singura, ci doar tinuta de manuta dreapta. Astfel nu intram in categoria copiilor precoce, nu avem niciun element de comportament care sa ne faca demne de invidiat. Fetita se dezvolta in ritmul ei, fara sa bage de seama ca unii confrati bifeaza performante fizice superioare.

duminică, 5 decembrie 2010

Sarbatorile de iarna


De azi, 6 decembrie, incep sarbatorile de iarna care vor culmina cu venirea lui Mos Craciun. Simt o bucurie imensa si emotie caci e pentru prima oara cand darurile au un destinatar pretios. Mereu mi-a facut placere sa ofer cadouri celor mari cu conditia sa citesc in ochii lor bucurie, altfel devine o povara sa cumpar un dar cu gandul ca va fi primit cu indiferenta sau eventual mi se va cere sa il schimb.

Dar de acum bebelusa a dat un sens sarbatorilor. Sunt nerabdatoare sa ii vad reactia cand vom impodobi bradul. Vreau sa ii aud chiotele de entuziasm la vederea globuletelor si a luminilor multicolore. Sunt sigura ca va fi nerabdatoare sa descopere ce se ascunde in spatele hartiei multicolore de impachetat. 

Personal imi amintesc ce farmec aveau aceste zile cand eram copil. Surpriza ca a venit in timpul noptii Mos Craciun si ca a impodobit bradul in sufragerie lasand exact cadourile pe care mi le doream exista si acum in inima. Imi amintesc cum deschideam usa si descopeream camera ornata si cadouri ascunse sub brad ce purtau numele meu pe ele. Le datorez parintilor si bunicii spiritul Craciunului deoarece nu au incercat niciodata sa spulbere povestea in care traiam, iar acum continui sa cred in minuni avand o tovarasa care va patrunde in lumea basmului hibebernal.

Va doresc tutror oiarna magica.


miercuri, 1 decembrie 2010

Intarcarea

Au trecut 11 luni si jumatate de la nasterea bebelusei. Dupa prima ora de la nastere fetita mi-a fost asezata la san si am demarat marea aventura, alptatul. Cred ca va mai amintiti obstacolele pe care le-am intampinat, nu stiu din ce motiv organismul meu a fost atat de sensibil in acest proces natural, insa ambitia m-a facut sa continui. Gandul ca prin efortul meu ii asigur celei mici anticorpi m-a imbarbatat si m-a determinat sa ignor recomandarile celor apropiati sa renunt, sa trec pe lapte praf.

Acum avenit momentul sa ma despart de micuta. Procesul a fost unul natural. Am sarit treptat cate o masa, iar laptele de seara i l-am oferit pana cand am avut certitudinea ca bebelusa nu mai suge, ci foloseste sanul drept suzeta. Secretia lactata s-a redus in timp, iar eu nu am intampinat nici cea mai mica problema (ironic!).

De Sfantul Andrei am renuntat la alaptat. Am asteptat sa vina o perioada in care sa imi permit nopti turbulente, plansete de regret. Surpriza maxima a fost ca bebelusa nu a manifestat nici cel mai mic suspin. Bucuria unei intarcari fara obstacole mi-a fost umbrita de gandurile ca nu mai sunt atat de importanta pentru copil, ca de acum se poate si fara mine, ca bebelusa mea devine din ce in ce mai independenta.

Ce am castigat alaptand? Am un copil sanatos. Nu i-am administrat nicio pastila, nici un sirop,  nu i-am introdus in fundulet niciun supozitor. Mie imi ramane satisfactia ca botul de carne care face legea la noi in casa, care trezeste aprecieri prin voiosie si frumusete, mi se datoreaza. Cand ii vad manutele durdulii, piciorutele carnoase, ochisorii iscoditori imi creste inima ca am luat decizia de a o alpta.