Sfarsit de an

Am realizat ca maine se incheie 2010. Am avut un moment de mirare, deoarece nu ma simt in stare festiva. In realitate ma asteapta un Revelion pe care il voi petrece intre cei patru pereti ai apartamentului, in care nu mai avem nici televizor (urmeaza sa ne cumparam). Avand aceasta revelatie, in timp ce eram in drum spre farmacie ca sa ii cumpar bebelusei Vigantol, am intrat intr-un magazin si am cumparat o sampanie. E singura pregatire pentru noaptea dintre ani.

Cum a fost acest an? A fost foate obositor. Am muncit mult-mult, chiar daca trei sferturi am stat in concediu de maternitate:

- nopti albe,

- pana in martie m-au durut sanii de la alaptat, apoi am avut saptamanal sanse sigure de a face o mastita de toata frumusetea,

- copil plangacios ca mine,

- am ivatat sa mananc in goana, nu mai stiu ce inseamna statul la masa fara griji,

- dusuri rapizi, as putea sa ma intrec cu orice cadru al armatei, caci plansul copilului m-a invatat sa nu ma mai relaxez sub jetul de apa calda,

- nu mai am timp pentru taiat pielita unghiilor, iar la oja am renuntat deoarece zilnic scobesc in gura bebelusei dupa cate un gunoi sau semne ca un dinte mai apare

- am renuntat la vopsitul parului inca din prima zi de sarcina, firelel albe se vad clar si neglijente

- machiajul meu dichisit a fost reluat in septembrie pentru a masca oboseala,

- o singura iesire in oras la o petrecere pe data de 10 decembrie unde am stat de la 21,30 pana la 01,30.

Din septembrie am revenit la munca, lasand bunicile sa fie cu bebelusa. Nu stiu cat de buna a fost decizia pentru moralul meu, fiindca am realizat cat de jalnica sunt ca mama. Micuta se comporta docil cu ele, invata lucruri constructive, pe cand cu mine e un fiasco total. In prezent, incerc sa-mi corectez defectele materne, dar e complicat, credeam ca am procedat ca la carte.

2010 a fost un an extraordinar. De ce? Am o fetita foarte sanatoasa. Se dezvolta asa cum trebuie. Zilnic zambetul ei, imbratisarile cu manutete-i micute si noile achizitii mi-au dat cu adevarat un sens sa ma trezesc si a doua zi.

Ce imi doresc pentru viitorul an? Nimic in plus fata de cel care a trecut: sanatate si forta de a trece peste toate provocarile.

Inchei gandurile cu urarea sa aveti un an de 2011 ori mai bun decat anteriorul.

LA MULTI ANI!

Numaratoarea inversa (2)

Maine este ziua cea mare. Sunt emotionata. De 12 luni privesc uimita ca am fost capabila sa aduc pe lume un copil. Ma minunez zilnic cand ii vad mutrita, manutele, piciorusele si nu imi vine a crede ca s-au dezvoltat in mine. 

Anul acesta a fost special deoarece am trecut prin numeroase momente cheie care mi-au cerut sa ma reanalizez, sa ma adaptez si sa ma obisnuiesc cu evenimentele noi:

In primul trimestru al anului am invatat sa am grija de bebelusa. Am trecut amandoua peste colici si peste nopti albe. Am invatat sa adorm in secunda in care pun capul pe perna.

A venit apoi clipa cand alaptatul devenise o piatra de incercare. Ambitia de fier m-a impins sa renunt la somn si sa imi desfund sanii pentru a o alapta pe fetita. Am izbutit ca 11 luni si jumatate sa pot sa o alaptez, iar intarcatul a fost initiativa ei transformand momentul in ceva natural nu intr-o etapa traumatizanta pentru cea mica. 

Vara caniculara ne-a favorizat un program de vacanta. Zilnic am iesit in parc unde aveam locul nostru sub un copac umbros. Acolo ne-am facut prieteni de varsta noastra, iar in timpul somnului de dimineata al bebelusei am citit mult.

Din septembrie a urmat o noua schimbare majora. M-am intors la catedra. Despartirea a fost grea pentru mine. Luasem decizia inainte de a fi atat de prinsa de inatoririle de mama. Cinci ore pe zi sunt plecata, iar pregatirea orelor mi-o fac cand doarme cea mica. Cat sunt acasa sunt mamica ei care o plimba, o rasfata, se joaca cu ea. Mi-am propus ca pana la varsta de doi ani,cat as fi avut dreptul sa stau cu ea, sa incerc sa nu ma plang de oboseala. Recunosc ca sunt slaba si ca o data pe saptamana plang si ma descarc de toata tensiunea acumulata. 

In prezent m-am obisnuit cu noul program casa-serviciu-casa, insa nu stiu daca mai fac ceva bine. Nu stiu daca mai sunt o mama buna si daca am mai ramas profesoara care eram odinioara (aici nu stiu daca am fost un cadru didactic bun). 

Acum ne ies maselele. Vom trece impreuna si peste asta.

Cum am supravietuit? Datorita familiei: sot, mama, tata, soacra, socrul. Care este rezutatul? Am copilul pe care mi-l doream: (hiper)activ, sanatos, vesel si iubitor. 

Mama cu cariera

De luni revin in campul muncii. Pun punct concediului de maternitate dupa opt luni si jumatate. Bunica va intra in paine.

La inceputul anului eram nerabdatoare sa plec la scoala. Credeam ca ar fi o evedare din stresul in care traiam. Pe atunci nu eram deconectata de la social. Faptul ca treceau saptamani in care nu ieseam din casa, ma demoraliza si ma determina sa imi doresc revenirea la catedra.

Ce ganduri ma incearca acum, cand relatia cu bebelusa a devenit atat de frumoasa? E greu de exteriorizat. Simt un nod in gat, caci ma despart de ea mai multe ore. Niciodata nu am stat departe una de cealalta mai mult de o ora, si atunci eram la magazinele din apropiere. Mereu am luat-o cu mine fie cand sedea in burtica si participa la ore sau la examenul de bacalaureat, fie la plimbare prin oras cand sta in carucior. 

Desi sunt atatea mame care se duc la serviciu inaine de finalizarea concediului, ma simt vinovata ca o parasesc. Stiu bine ca fara bani nu o pot hrani, nu ii pot asigura strictul necesar, dar voi pierde ore pretioase din viata ei.  

Si eu am fost crescuta de bunica. Mama si cu tata veneau la ora 16.00 de la munca. Acest lucru nu a influentat negativ relatia cu parintii, i-am iubit enorm din prima secunda. Insa in ceea ce ma priveste simt ca nu am luat decizia cea mai buna. 

Sper ca timpul sa nu ma pedepseasca amarnic pentru aceasta hotarare.