vineri, 30 iulie 2010

Nou-veniti

De astazi bebelusa are patru dinti. La sapte luni si jumatate au aparut inca doi incisivi, incisivul central stanga sus si incisivul dreapta sus.

In curand va arata ca un mic compostor.

joi, 29 iulie 2010

Patru saptamani

Mai am doar patru saptamani de concediu de maternitate si apoi ma intorc la munca. Daca nu as fi alaptat, cred ca faceam acest gest fara niciun resentiment imediat dupa nastere. 

In primele luni, iarna fiind, am suferit enorm ca sunt captiva in propriul dormitor. Ma simteam ca in vacanta atunci cand ajungeam la bucatarie. Eram dornica sa ies la aer si sa mai schimb o vorba cu alte persoane. Plansul aproape fara sfarsit al bebelusei, noptile nedormite, sfaturile agasante ale rudelor, contribuisera la o stare de saturatie si nasteau intrebari despre frumusetea de a fi parinte.

Acum e o noua lume. Fetita evolueaza zilnic. Au aparut micile nazdravanii, manifestarile de iubire, joaca. Mutrita expresiva luminata de ochisorii curiosi ma fascineaza in fiecare minut al zilei. 

Doar patru saptamani de stat impreuna cu bebelusa imi par putine. Simt ca o abandonez. Curajul de a reveni in campul muncii mi-a disparut. Sper ca nu gresesc prea tare fata de ea.

miercuri, 28 iulie 2010

Alaptarea

Cred ca va mai amintiti cat de suparata eram in trecut din cauza ca alaptez. Nu demult asteptam ca bebelusa sa implineasca sase luni si sa renunt la acest mod de hrana. Imi amintesc cat de hotarata eram ca pe 12 iunie sa cumpar lapte praf si sa zic "adio lapte de la san".

In prezent inca mai alptez. Ce s-a intamplat cu mine? Odata cu depasirea pragului psihologic de sase luni am trecut si peste necazurile cu mastita. Nu mai am canale galactofore infundate, nu mai am sani intariti. Diversificarea a relaxat programul meu de alaptare, am sarit treptat cate o masa ajungand acum sa o hranesc la san pe cea mica doar dimineata si seara. 

Acum sunt mandra de mine ca am indurat cu stoicism durerile cauzate de supt din primele luni, ca am insistat sa desfund saptamanal canalele galactofore in perioada patru -sase luni si ca mai pot sa o hranesc pe fetita si la varsta de sapte luni si jumatate. 

Ce multumire am? Cand o vad pe cea mica durdulie, fericita, energica, razand, stiu ca mi se datoreaza si vad ca am procedat foarte bine, a meritat tot efortul. Cand o privesc cuibarita in bratele mele, simt ca sunt momente pe care nu le va impartasi cu nimeni altcineva.

vineri, 23 iulie 2010

31

Maine este ziua mea. Implinesc 31 de ani. Va fi cea mai frumoasa aniversare a mea deoarece va participa pentru prima oara si bebelusa.

Sunt usor melancolica deoarece am facut un exercitiu de dedublare si am observat ca am ajuns in rolul de mama. Desi sunt eu, este un sentiment straniu, caci in forul meu interior simt ca salasluiesc simultan si fetita de odinioara, si mama din prezent. In strafundurile fiintei mele am conservat nesiguranta copilariei, chiar daca invelisul apartine omului matur.

Nu pot sti cum ma percep, cu adevarat, cei din  jur. Sunt constienta doar de ceea ce simt si am sentimentul ca niciodata nu voi fi suficient de matura chiar daca anii se incapataneaza sa se tot adauge. 

miercuri, 14 iulie 2010

Lacramioare

Am plecat astazi singura. Timp de 50 de minute nu am fost acasa si am lasat-o pe bebelusa  cu bunica. 

La intoarcere am gasit-o pe cea mica in lacrimi. A plans atunci cand a realizat ca nu sunt in casa. Revenirea a fost emotionanta. Fetita m-a strans cat a putut de tare si mi-a dat multi pupici.

Inima mi-a crescut enorm. Am primit astazi cea mai frumoasa declaratie de dragoste, iubire pura  lipsita de orice interes ascuns. Reactia bebelusei mi-a demonstrat cat de importanta sunt eu in viata ei. Asta m-a facut sa fiu cel mai fericit om de pe planeta.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Intrebare


Cine este seful?

Rutina zilei

6:30 Trezirea. Bebelusa se joaca in patut cu perna si cu picioarele.

7:00 Micul-dejun. Ii ofer celei mici o masa completa de lapte. Uimitor este faptul ca inca alaptez, desi in urma cu doua luni nu credeam ca voi mai putea. In trecut ma rugam sa implineasca bebelusa sase luni ca sa o intarc, intrucat saptamanal eram la un pas de mastita. Acum totul este bine. Sunt foarte uimita ca eu inca mai pot sa ii transmit anticorpi fetitei mele.

7:30 Program matinal: schimbam scutecele, ne spalam pe fata, facem patul, mananca si mami, dam pupici lui tati care pleaca la serviciu si ne jucam.

10:00 Gustare de fructe. Bebelusa mananca mere cu branza de vaci. Nu accepta prea bine marul crud si ii dau jumatate de mar fiert cu jumatate de mar crud. Sunt intr-o etapa intermediara catre marul crud. Un timp ii faceam un amestec de mar fiert cu banana si cereale.

10:30 Somn, plimbare

11:00 Bunicaaaaa. Venirea bunicii (mama mea) produce mare bucurie fetei. Acum este luata in brate dupa pofta inimii, rasfatata, alintata. Bunica este aliatul ei. Momentele mele de duritate sunt repede ameliorate de bunica.

14: 00 Legume. Cea mica mananca toate radacinoasele pe care le pun in ciorba insotite de cartof, ceapa si dovlecel. Le-a primit destul de bine, insa cu tim pul reteta s-a imbunatatit deoarece am inceput sa le firb cu cate o aripioara de pui, ceea ce dadea un gust aparte. De doua zile am introdus in piureul de legume si carnea. Gustul este mult mai bun, iar bebe casca o gura maaaare ca semn ca este bun. Tot de doua zile dupa masa de legume nu o mai alaptez.

14:30 Olita. Am inceput sa ne imprietenim cu olita. Am inregistrat succese, insa acestea au fost marcate si de esecuri. Nu mereu bebelusa are chef sa stea pe acel scaunel.

15:00 Somn. Este momentul in care bunica pleaca, iar fetita se culca. Adoarme in brate si apoi o pun in patut. Nu doarme legat doua ore, ci mai face intreruperi in care plange. Totusi este perioada in care doarme cel mai mult. In acest interval dormn si eu sau citesc. (Am reusit sa citesc doua carti si acum sunt la a treia!!! :-) )

17:30 Trezirea. Zambetele din patut imi dau de stire ca fetita s-a odihnit. O las singurica si ii pregatesc urmatoarea gustare.

18:00 Cereale. Prima iubire nu se uita niciodata. Copilul iubeste cerealele. Ii dau diverse sortimente de la Milupa.

18:30 Program de dupa-amiza. Ne jucam in casa. Il asteptam pe tati. Venirea lui este un alt moment de mare bucurie. Nimeni nu are atata imaginatie ca el atunci cand vine vorba de joaca. Iesim la plimbare in parc si ne dam in leagan.

21:00 Baie. Acum cea mica are ocazia sa ne stropeasca. Pedaleaza voios in cadita, incat la final toti trei suntem la fel de uzi. Urmeaza masajul cu ulei si hainute curate.

21:30 Cina. Ii pregatesc copilului cereale, circa 80 de ml si completez cu lapte de la san.

22:00 Somn usor!

Orele sunt orientative. Totul depinde de momentul trezirii micutei. Nu am inclus in povestea de mai sus nici intervalul orar cand ea plange. Aceste istorioare ma privesc doar pe mine.


luni, 5 iulie 2010

Muzica




Am lansat o noua provocare bebelusei: sa cante la pian.

Cand am fost in vizita la parintii mei, am asezat-o in fata pianinei la care am studiat in anii de scoala si am cantat amandoua. Ce a iesit... . La inceput cea mica a fost hotarata sa manance partitura, apoi a trecut la claviatura. 

In final, a fredonat si ea melodiile pe care le auzea de la mine.

joi, 1 iulie 2010

Kk

De luni a intrat in scena olita. Ca un fotoliu rosu, aceasta incearca sa ofere celei mici clipe de relaxare.

In prima zi, bebelusa a fost cam speriata. Olita este putin mai mare decat funduletul si senzatia ca aluneca inauntru nu i-a placut. De a doua zi am ajuns la sentimente mai bune, ca ieri sa fie prima data cand olita a fost botezata.

Azi am inregistrat o victorie mareata. Am intuit momentul si pentru prima data bebelusa a facut kk. Uralele au insotit evenimentul, pupicii au rasplatit-o pe cea mica care era confuza de ce ma comport atat de expansiv.