In urma cu doua saptamani am fost la ziua de nastere a unui baietel. Pentru prima data am intrat intr-un spatiu de joaca despre care auzisem de la mamele cu experienta. Recunosc ca am avut foarte mari emotii. Nu stiam cum va reactiona bebelusa cand va intalni atatia copiii mai mari, cand va intra intr-un loc strain.
Surpriza placuta a fost ca fetita mea s-a integrat imediat in acel mediu. A fost foarte incantata cand a vazut desenele familiare de pe pereti. Faptul ca avea voie sa puna mana pe orice jucarie, ca a putut sa arunce mingi si ca a descoperit baloane a contribuit la o experienta perfecta.
Eu am "suferit". Pentru prima data, am stat departe de ea, am privit-o cum este absorbita de joaca fara sa imi ceara si mie prezenta. Timp de 10 minute (record!) am stat la marginea spatiului de joaca departe de ea.
Chiar daca doamna doctor a taiat cordonul ombilical la nastere, eu simt ca acesta exista si ca treptat se topeste. Sunt numeroase clipe cand imi doresc sa o aduc inapoi in burtica, sa fie numai a mea, sa fie mereu numai cu mine, sa o feresc de toate evenimentele neplacute din jur.
