De luni revin in campul muncii. Pun punct concediului de maternitate dupa opt luni si jumatate. Bunica va intra in paine.
La inceputul anului eram nerabdatoare sa plec la scoala. Credeam ca ar fi o evedare din stresul in care traiam. Pe atunci nu eram deconectata de la social. Faptul ca treceau saptamani in care nu ieseam din casa, ma demoraliza si ma determina sa imi doresc revenirea la catedra.
Ce ganduri ma incearca acum, cand relatia cu bebelusa a devenit atat de frumoasa? E greu de exteriorizat. Simt un nod in gat, caci ma despart de ea mai multe ore. Niciodata nu am stat departe una de cealalta mai mult de o ora, si atunci eram la magazinele din apropiere. Mereu am luat-o cu mine fie cand sedea in burtica si participa la ore sau la examenul de bacalaureat, fie la plimbare prin oras cand sta in carucior.
Desi sunt atatea mame care se duc la serviciu inaine de finalizarea concediului, ma simt vinovata ca o parasesc. Stiu bine ca fara bani nu o pot hrani, nu ii pot asigura strictul necesar, dar voi pierde ore pretioase din viata ei.
Si eu am fost crescuta de bunica. Mama si cu tata veneau la ora 16.00 de la munca. Acest lucru nu a influentat negativ relatia cu parintii, i-am iubit enorm din prima secunda. Insa in ceea ce ma priveste simt ca nu am luat decizia cea mai buna.
Sper ca timpul sa nu ma pedepseasca amarnic pentru aceasta hotarare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu