Lungile plimbari prin cartier mi-au dezvaluit lumea pe care o stiam mai mult dupa zumzetul care patrundea, in verile trecute, prin fereastra larg deschisa. Anul acesta am coborat din "turnul de fildes" si m-am contopit cu multimea ce traieste alaturi de mine.
Primul contact il am cu vecinii pe care, in sfarsit, am reusit sa ii identific. Zilnic impart zambete atunci cand ei se minuneaza cat de mare creste bebelusa. Daca am nenorocul sa o intalnesc pe o anumita vecina, trebuie sa ascult la nesfarsit acelasi indemn de a o spovedi pe fetita cand merg la biserica.
In fata blocului il gasim pe Andrei, un baietel de 11 luni care ne face in ciuda si merge. Copiii se saluta in limba lor, isi ating manutele, se lovesc, apoi se intorc catre mame. Eu schimb cuvinte cu mamica baietelului, aflu ce boli il mai chinuie, care sunt medicamentele prescrise si ii las imbratisati, caci puiului i s-a facut pofta de putin laptic si isi primeste doza in vazul tuturor.
La scara alaturata, mereu aceiasi oameni sterg treptele cu fundul, discuta chestiuni gospodaresti, iscodesc trecatorii, in timp ce doua nepoate se misca un pas in dreapta-un pas in stanga plictisindu-se, fara a se juca ceva coerent.
Depasesc blocurile cu patru etaje, fac dreapta pentru a ajunge la unul cu zece. Acolo ne intampina un landou albastru cu un baietel mai mic decat bebelusa. Ce ma deranjeaza la el este ca sta cuminte cu ochii atintiti spre cer, pedaleaza fara a fi indignat ca adultii il ignora. Mereu imi amintesc ce greu era sa o determin pe fetita mea sa stea si ea potolita in carucior si sa priveasca albastrul cerului.
Traseul ne scoate in cale strada animata de masini. Soferi precauti sunt depasiti de soferi grabiti, pietoni civilizati traverseaza regulamentar in timp ce altii triseaza si gusta adrenalina, tramvaiul 39 se leagana pe sine. Aici imi clatesc ochii cu apartamentele minuscule ale caror proprietari au facut izolatie exterioara dupa puteri. O paleta larga de culori inveseleste orasul gri. Un balcon este albastru, un etaj caramiziu, un om a avut doar verde-brotacel, iar vecinii roz. Cei falosi au pus bani cu totii si si-au izolat tot blocul (au stricat farmecul). Ferestrele clipesc si ele la fel de diversificat. Termopanele fac concurenta geamurilor din lemn, perdele sau jaluzele, flori ori nimic completeaza peisajul urban.
Parcul ne primeste generos. Portile deschise ne sugereaza ca suntem binevenite. Aici regasim o comunitate de plimbareti. Fie ca merg, fie ca stau pe banca sau pe iarba toti mananca seminte. Parinti, copii, bunici, veri, prieteni au cate o punga de bomboane agricole ale caror coji le arunca/scuipa pe jos. Calcand pe covorul oleaginos o salut pe mama lui Darius, il aud exprimandu-se prin racnete pe Robert, Alexandra sora Teodorei este din nou certata, Rares cel alintat este iar cu bunica, David se joaca cu Gabriel in timp ce Sabina sta in nisip.
La plecare trec prin fata unei consignatii care nu vinde mai nimic insa este punct de intalnire al celor plecati in strainatate "sa faca banu' ". Cu burtile rotunjoare ei stau in picioare, asezati pe un scaun pliant ori cocotati pe frigiderul de inghetata. Vorbesc tare si deocheat, iar in zilele de duminica isi mai trag si pumni.
In drumul spre casa, observ ca aceiasi vecini din blocurile turn ies in fata sa bea si sa sparga eternele seminte. De la etajul intai, asezati pe aerul conditionat, doi papagali ciripesc melodios incercand sa se auda si ei printre injuraturile rostite sonor si clar.
Ma retrag in apartament detasata de vulgul care are reprezentatie zilnic la aceeasi ora.
