Fericirea

Suntem cautatori de fericire. Mereu ne declaram nefericiti, caci nu avem o casa prea mare, daca avem o casa mare suntem nemultulmiti ca trebuie sa muncim mai mult, nu suntem etalon de frumusete, nu suntem sefi, nu am achizitionat o masina mai mare si mai puternica etc, etc.

Sunt in categoria celor care mereu cred ca se putea mai bine, ca ceilalti sunt mult mai priceputi si mai competenti. Insa intr-o zi, mergand cu autobuzul, am vazut un tanar imobilizat intr-un carucior cu rotile care radea cu gura pana la urechi, asa cum nu am mai facut eu demult.

Am realizat ca sunt fericita, dar in ignoranta mea tratez cu indiferenta detaliile banale. Din acea zi, am devenit mai atenta. In fiecare dimineata, ma trezesc multumita ca am un loc de munca stabil pe care l-am obtinut dupa sase ani de dat examen de titularizare. Chiar daca mai exista nopti nedormite caci bebelusa mai are cate o indispozitie, nu ma mai enervez, deoarece sunt recunoscatoare ca am un copil sanatos, in standarde, care s-a nascut programat, in functie de programul meu. Sunt multumita de aspectul meu, caci sunt sanatoasa.

Prima zapada din iarna aceasta mi-a favorizat un alt prilej de fericire banal. Am iesit cu saniuta. Eu trageam de ata, bebelusa statea asezata. Mergand prin zapada nu mi-a venit a crede ca am ajuns si eu in acest stadiu. Mi-am amintit cu acuratete ca in trecut ocupam locul copilului, iar tata era cel care ma plimba.

Sunt parinte. Imi exercit rolul cu mirarea inocentului aflat pentru prima data in aceasta postura. Dar aceasta experienta imi provoaca fericire.

Gangureli dulci

Zilnic vocabularul micutei se imbogateste. Este o revelatie sa o ascult cum mi se adreseaza. Dimineata este vesela si zglobie, caci a dormit toata noaptea linistita. Cand vin de la scoala este mustratoare deoarece am parasit-o in favoarea altor copii. In acelasi timp, se urca in bratele mele de unde nu mai doreste sa coboare. Dupa ce doarme la pranz, ganguritul este prietenos. Are timp sa imi povesteasca ce a facut dimineata, ce doreste sa facem seara, vorbim ca fetele in asteptarea lui tati. Seara este o explozie de bucurie. Familia se reintregeste. Cel mai comic membru al familiei se intoarce de la munca. In ciuda oboselii acumulate, chiar daca este foarte stresat, tati are o rezerva de energie sa se joace cu bebelusa care rade necontenit. 

Spune cu mare acuratete "tata", "gata" si "baba" (= bunica). Mai nou, cand vede canita cu apa spune "apa", iar la vederea olitei se screme. "Oap" inseamna "noapte buna", iar "pap" = papusa. 

Se observa ca nu am inclus cuvantul "mama". Am fost data uitarii. Acest cuvant nu este pronuntat de cea mica, desi am exersat toti in vederea insusirii lui. Ii spun "ma-ma", iar bebelusa repeta clar dupa mine cu glas muzical "ta-ta". Zambetul triumfal pe careil afiseaza ma dezarmeaza si ma determina sa astept cu rabdare momentul cand voi deveni si eu o parte integranta a vocabularului fetitei mele.

Insotitorii

Astazi mi-au atras atentia  insotitorii din parc, bunici si parinti. Am remarcat ca adultii se asaza pe o banca, mananca seminte si racnesc impunator copiilor ce sa (nu) faca.  

O bunica grasa intepenita pe o banca, isi admonesta nepoata ca alerga dupa copii sa le ceara prietenia ca sa se joace. A intervenit, foarte deranjata, ca o alta fetita incerca sa gaseasca o solutie sa ii dea nepoata in balansoar, desi forta fizica nu o ajuta. Nici o secunda bunica nu s-a ridicat sa le ajute pe fetite sa se joace.

Un tata cu voce de tunet dadea indicatii baietelului cum sa se dea in leagan singur: "Ma, lasa-te pe spate!" Copilul s-a asezat cu fata spre cer sperand ca leaganul va porni singur. Cu lehamite tatal s-a dezlipit de banca, a venit sa ii dea elan  precizand celui mic sa se lase pe spate pentru a mentine viteza intrucat el nu se va mai deplasa sa il legene. Copilul si-a inaltat fata spre cer ascultand indemnul parintesc, insa leaganul tot s-a oprit. Drept urmare cei doi au plecat, caci mititelul nu pricepe cum te dai in leagan.

De ce sunt adultii? Ca sa tipe la copii sau ca sa le transmita din intelepciunea lor?

Tatal si fiica

Pana acum nu am abordat subiectul relatiei dintre tata si fiica. Am privit mereu din perspectiva celei care a purtat in pantec noua viata, a dat nastere, a indurat dureri, a transformat noaptea in zi.

Totusi preferatul bebelusei este tati. Relatia unica a inceput din prima zi. La maternitate am avut uimirea sa imi vad sotul pentru prima data pierdut de emotie, fastacit in fata unui ghemotoc de 52 de centimetri. 

Nu pot sa redau chiotul de bucurie cu care il trezeste dimineata, fericirea care i se citeste pe chip atunci cand el vine acasa si placerea pe care o resimte cand tati o duce in brate. 

Ce face in plus fata de mine? Nimic. Insa este atat de inventiv, incat minutele petrecute impreuna devin magice pentru copil. Imaginatia lui este de pe taramul copilariei, jocurile pe care le initiaza au farmec si smulg bebelusei hohote. In asemenea momente ma retrag intr-un colt si privesc cum dragostea dintre tata si fiica se transmite prin privire, cuvinte, gesturi.