Despre depresie

Am inregistrat un interesant inceput de an. Am trecut printr-o urata depresie. De cand a inceput nu pot stabili cu exactitate, insa pot sa afirm ca a fost accentuata de starea de rau pe care am resimtit-o de Craciun cand am fost racita si am avut temperatura.
Bolnava de sarbatori nu a fost in planurile mele. Mai mult, sa fiu in continuare activa pe langa bebelusa m-a epuizat si mai mult. Desi i-am informat pe cei din jur ca nu ma simt bine, parca nimeni nu a priceput ca pot fi si eu fara energie. Asa am ajuns sa ma consum pana in punctul in care nu am mai simtit niciun strop de bucurie ca mai traiesc. Ajunsesem sa fiu tematoare si mi s-a nascut o panica interioara continua. Imi era frica de tot. Cu micuta incercam din rasputeri sa fiu pozitiva, iar acest efort ma seca de puteri mai tare.
Un alt factor al depresiei a fost si Revelionul pe care l-am petrecut a treia oara consecutiv acasa. Constienta ca am copil mic, in fiecare an am ciocnit sampania si m-am dus la culcare. Anul trecut am fost in pat la ora 1.00, anul acesta m-am culcat la ora 2.00. De ce am privit cu atata jale aceasta noapte? Am realizat ca eu nu mai sunt ceea ce eram. Din tipa careia ii placea sa danseze, care radea cu pofta, cea cu umor si mereu pe tocuri, machiata si imbracata cu o haina noua, de trei ani privesc la televizor un program pe care nu il inteleg si nu ma mai obosesc sa imi colorez obrajii si nici sa ma vestimentez ca de ocazie.
In prezent sunt mai bine. In seara in care am simtit ca ating punctul minim al starii, am vorbit deschis cu sotul meu. Vorbele sale nu s-au apropiat nici pe departe de caldura materna de care aveam nevoie, insa dialogul cu el mi-am permis sa dau frau liber lacrimilor si energia negativa a fost eliberata. Am PLANS, iar majusculele nu sunt o greseala de scriere, este forma grafica a lacrimilor pe care le-am eliberat.
Acum imi place din nou sa fiu cu bebelusa. Simt ca sunt din nou creativa. Nu am mai resimtit panica si ma vindec.