De o perioada buna de timp sunt intr-o stare de echilibru interior. Am intrat intr-o rutina care determina ca zilele sa se succeada cu o viteza ametitoare. Daca in primele trei luni de cand eram mamica timpul mi se parea ca trece foarte greu, acum am senzatia ca zilele sunt ca un fulger, iar saptamanile un vis. Uimitor constat ca bebelusa care avea ieri sase luni, are in prezent sase luni si jumatate si maine face sapte.
Mai am doua luni de stat acasa si ma intorc la serviciu. Poate sa va para ca mai este pana atunci, insa eu simt ca alerg contra cronometru. Incep sa ma gandesc cum ma voi descurca, daca voi mai fi apta sa fiu competenta la catedra si tot odata sa nu imi neglijez fetita. Voi reusi sa fac fata cerintelor crescute de la scoala si nevoii de a sta cu copilul care inca este mic? Sunt intrebari care incep sa isi faca aparitia. Chiar daca va fi o bunica ce va sta cu bebelusa cat sunt plecata, nu vreau sa o creasca ea, nu imi doresc sa fie martora la primii pasi cand eu predau basmul cult si sa aud la telefon ca a spus primul cuvant.
Stiu, sunt egoista si posesiva.
Buna. Gandurile pe care le ai te ajuta sa pastrezi relatia pe care o ai cu Alexia si iti dau putere pentru mai departe. O sa te descurci excelent iar Alexia o sa te indrume ...:D . Asa ca nu mai gandi prea departe. Traieste fiecare zi asa cum este si o sa fie bine. Marissa, Alina si Florin va saluta de la Mamaia .
RăspundețiȘtergere