Termen limita in a fi parinte

Pentru a se naste un copil se stie ca sunt necesari doi parinti. Pe parcurs viata are obstacolele sale si familia se mai destrama, insa calitatea de parinte ar trebui sa ramana. Insa cred ca acest rol de diminueaza cu cat copilul creste. Am sesizat ca parintii sunt foarte dedicati si implicati in primii ani ai vietii micutului, apoi se detaseaza si il lasa pe cont propriu la o varsta cand nu este pregatit. La gradinita, toti suntem infocati sa fie bine, suntem in alerta permanent, elanul si zelul ca elevul sa inregistreze progres ne furnizeaza energia zilnica, il inscriem pe micut in toate programele suplimentare costisitoare,iar daca doamna educatoare zice ceva imediat ne conformam. Treptat, aceiasi parinti reduc viteza. Se instaleaza oboseala, dezinteresul fata de pregatirea buna, trec pe la scoala atunci cand se afla ca o corigenta, doua, trei sunt pe cale a fi inregistrate, apare milogeala cu promisiuni desarte: Va promit ca nu se va mai intampla. Voi veni mai des. Va voi da telefon saptamanal. Bombardat cu informatii gata prelucrate, supus stimulilor puternici inca de mic, avand acces nelimitat la televizor, calculator, telefon, tableta adolescentul de mai tarziu este blazat. La liceu toti sunt deja plictisiti. Au vazut totul, cunosc totul. Daca ceva nou se preda nu le va fi pe plac intrucat nu este la fel de spectaculos ca lumea virtuala. In viata copiilor dispare placerea de a descoperi pe cont propriu. Se indeparteaza tot mai mult de ce este real si poate lipsit de stralucire caci nu ii exulta la fel de mult ca un nou nivel din jocul de pe calculator. Nu stiu sa se bucure de micile placeri ale vietii si se asteapta sa traiasca totul trepidant. In aceasta etapa, partintii parca au disparut. Desi se apropie un examen esential pentru viitor, nici mama, nici tatal nu mai trec pe la scoala. La fel de vulnerabili ca in copilarie, adolescentii sunt lasati sa isi pregateasca singuri viitorul. Este suficient sa li se dea bani si sa se descurce. Exista un termen limita in a fi parinte pe care odata atins ne vedem doar de viata noastra?