Berlin

Am fost plecata impreuna cu sotul, fara bebelusa, in Germania la Berlin. Am privit cu uluire curatenia exemplara a orasului. Trotuarele fara denivelari erau spalate cu masinarii speciale. Fiecare trecere de pietoni era prevazuta cu rampe si semafoare adecvate persoanelor cu dizabilitati. In fiecare institutie existau lifturi pentru cei imobilizati in carucior cu rotile pentru a le facilita accesul si pentru a le confirma ca inseamna ceva. Un oras mare care marturiseste istoria recilor si luptatorilor indarjiti germani. Stergerea de pe fata pamantului a zidului celebru demonstreaza ca duc lucrurile pana la capat, iar construirea unui cimitir memorial de dimensiunea unui cartier dedicat evereilor sugereaza ca isi recunosc eroarea. Berlinul imbina traditia castelelor si a catedralelor impunatoare cu cladirile moderne din otel si sticla. Corectitudinea, respectarea regulilor si aplicarea legii sunt definitorii pentru aceste meleaguri. Totusi nu cred ca as dori sa revad orasul. Ceva m-a facut sa nu ma simt in largul meu. Cred ca oamenii determinati, reci, cu privire patrunzatoare m-au intimidat. Am sesizat o nota de extremism care noua ne lipseste. Reintoarsa acasa, in cartierul meu periferic, am regasit jungla, mizeria, delasarea, nepasarea, latinismul relatiilor interumane. Cojile de seminte de pe treptele blocului, peturile de bere aruncate in gradina sau pe alee, mi-au demonstrat ca nu avem nicio sansa sa recuperam anii de civilizatie care ne despart de Occident. Pozele care insotesc randurile mele stau marturie ca am petrecut cinci zile intr-un spatiu nou.