Au trecut 11 luni si jumatate de la nasterea bebelusei. Dupa prima ora de la nastere fetita mi-a fost asezata la san si am demarat marea aventura, alptatul. Cred ca va mai amintiti obstacolele pe care le-am intampinat, nu stiu din ce motiv organismul meu a fost atat de sensibil in acest proces natural, insa ambitia m-a facut sa continui. Gandul ca prin efortul meu ii asigur celei mici anticorpi m-a imbarbatat si m-a determinat sa ignor recomandarile celor apropiati sa renunt, sa trec pe lapte praf.
Acum avenit momentul sa ma despart de micuta. Procesul a fost unul natural. Am sarit treptat cate o masa, iar laptele de seara i l-am oferit pana cand am avut certitudinea ca bebelusa nu mai suge, ci foloseste sanul drept suzeta. Secretia lactata s-a redus in timp, iar eu nu am intampinat nici cea mai mica problema (ironic!).
De Sfantul Andrei am renuntat la alaptat. Am asteptat sa vina o perioada in care sa imi permit nopti turbulente, plansete de regret. Surpriza maxima a fost ca bebelusa nu a manifestat nici cel mai mic suspin. Bucuria unei intarcari fara obstacole mi-a fost umbrita de gandurile ca nu mai sunt atat de importanta pentru copil, ca de acum se poate si fara mine, ca bebelusa mea devine din ce in ce mai independenta.
Ce am castigat alaptand? Am un copil sanatos. Nu i-am administrat nicio pastila, nici un sirop, nu i-am introdus in fundulet niciun supozitor. Mie imi ramane satisfactia ca botul de carne care face legea la noi in casa, care trezeste aprecieri prin voiosie si frumusete, mi se datoreaza. Cand ii vad manutele durdulii, piciorutele carnoase, ochisorii iscoditori imi creste inima ca am luat decizia de a o alpta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu