Suntem cautatori de fericire. Mereu ne declaram nefericiti, caci nu avem o casa prea mare, daca avem o casa mare suntem nemultulmiti ca trebuie sa muncim mai mult, nu suntem etalon de frumusete, nu suntem sefi, nu am achizitionat o masina mai mare si mai puternica etc, etc.
Sunt in categoria celor care mereu cred ca se putea mai bine, ca ceilalti sunt mult mai priceputi si mai competenti. Insa intr-o zi, mergand cu autobuzul, am vazut un tanar imobilizat intr-un carucior cu rotile care radea cu gura pana la urechi, asa cum nu am mai facut eu demult.
Am realizat ca sunt fericita, dar in ignoranta mea tratez cu indiferenta detaliile banale. Din acea zi, am devenit mai atenta. In fiecare dimineata, ma trezesc multumita ca am un loc de munca stabil pe care l-am obtinut dupa sase ani de dat examen de titularizare. Chiar daca mai exista nopti nedormite caci bebelusa mai are cate o indispozitie, nu ma mai enervez, deoarece sunt recunoscatoare ca am un copil sanatos, in standarde, care s-a nascut programat, in functie de programul meu. Sunt multumita de aspectul meu, caci sunt sanatoasa.
Prima zapada din iarna aceasta mi-a favorizat un alt prilej de fericire banal. Am iesit cu saniuta. Eu trageam de ata, bebelusa statea asezata. Mergand prin zapada nu mi-a venit a crede ca am ajuns si eu in acest stadiu. Mi-am amintit cu acuratete ca in trecut ocupam locul copilului, iar tata era cel care ma plimba.
Sunt parinte. Imi exercit rolul cu mirarea inocentului aflat pentru prima data in aceasta postura. Dar aceasta experienta imi provoaca fericire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu