Nu pot sa cred ca peste doar doua saptamani bebelusa mea implineste un an. Cand a trecut timpul? Cum si-a permis sa zboare atat de repede? Imi pare ca ieri ma fortam sa incap in haine, o singura geaca urata fiind capabila sa gazduiasca si burta ce ascundea pe bebelusa. Parca a trecut doar o zi de cand doctorita mi-a pus in brate un bot de carne cu greutatea de 3,500 kg. Si imi pare ca noptile nedormite au fost doar un vis urat.
Am marea revelatie ca am supravietuit. Sunt intreaga, mi-am recapatat simtul umorului, am revenit aproximativ la silueta anterioara si sunt iar in campul muncii ca un angajat eficient.
Copilul s-a transformat incredibil. Daca in primele luni se exprima doar prin plans, in prezent ni se adreseaza tuturor avand reactii de apreciere sau de respingere. Din cocuta care statea culcata pe spate, acum e in pozitie verticala fiind foarte complicat sa ii schimb pampersul, sa o imbrac, caci e capabila sa fuga prin tarare. Merge tinuta de manute. Mananca mancarea pe care o gatim pentru noi fata nicio schimbare: ciorba, supa, peste, carne cu piure, sarmale, ardei umpluti, mamaliga, branza, smantana, covrigi, lapte pasteurizat, biscuiti, paine, unt, iaurt, mancarica de cartofi, mazare etc. A mai ramas doar seara, in completarea cerealelor, sa ii dau lapte la san, dar capitolul acesta a fost de mult incheiat.
Ma apropii de un an. Am izbutit sa am un copil care nu cunoaste medicamentele. O fetita ce are in prezent greutatea indicata de cartile de specialitate. O bebelusa cu comportament de copil fericit caruia doresc sa ii conserv Paradisul de pe Pamant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu