Frustrari

Au trecut 28 de zile din viata bebelusei. A fost greu, insa am beneficiat din plin de prezenta sotului, care este in concediu. In nici o luna, m-au asaltat tot felul de stari, intrebari si, mai nou, indoieli.
Revenita acasa toata familia s-a aratat extraordinar de incantata de noul membru, incat doar pe mama a interesat-o ce mai fac si eu, cum ma simt dupa operatie si singura care m-a strans in brate atunci cand am plans. Mama a fost unica din preajma care mi-a oferit un superb buchet de flori dandu-mi de inteles ca i-am facut o bucurie mai mare decat pot descrie cuvintele.
Din prima zi, am inceput sa fiu asaltata de sfaturi, sfaturi, sfaturi, astfel incat orice propozitie care continea cuvantul "copil" ma aducea in pragul disperarii. Toti interpretau cu mult mai bine plansul bebelusei spunandu-mi ce sa fac, fiind o marioneta a lor, lipsita de personalitate si de discernamant. Drept urmare, s-a reusit trezirea in forul meu interior a unor frustari centrate pe intrebarile: "Sunt o mama buna?", "Trebuia sa fac eu un copil?".
Prima iritatie de scutec am tratat-o cu detasare, stiind din auzite ca cei mici se inrosesc la fundulet. Reactia disperata a soacrei mele, alerta in care a intrat, faptul ca a mers prin cartier si a discutat cu alte mame problema iritatiei, m-a facut sa ma intreb daca am sentimente materne. Am solutionat "necazul" intr-o singura zi cu ulei fiert si racit, asa cum ne-a sfatuit pediatra.
Plansul bebelusei a mai atras o bila neagra asupra mea: nu am lapte suficent, poate nu e hranitor. Ca urmare, am fost obligata sa aud de la soacra numai povesti despre lactatie, cum a dat si cum dau alte mame "tata". Pana cand nu cantaresc oficial copilul, voi trai cu indoiala ca nu am suficient lapte sa o hranesc, ca laptele meu nu e hranitor sau nu ii dau suficient de des sa manance. Fiecare masa este asociata in mintea mea cu indoiala calitatii.
Baia copilului a fost o noua proba a maternitatii. Citisem cum se face, insa nu practicasem niciodata. Am cerut ajutor mamei sotului meu (locuieste la un etaj distanta). Am urmarit miscarile, mi-am adus aminte ce scria in cartile citite si pe 1 ianuarie 2010 am facut eu prima baie, care am crezut ca a fost un succes. Unde apare frustrarea? A doua zi am avut inspectie din partea maestrei. Din moment ce revine aproape in fiecare seara, cred ca nu am luat nota de trecere. Sunt patetica si la acest capitol.
Mai apare problema comparatiei cu ceilalti copii. Cel de la scara trei doar mananca si doarme, cel de la etajul trei nu a plans deloc. A mea cand e treaza, doar plange. Unde gresesc, nu stiu, dar a fi comparata cu alti pitici,ma demoralizeaza.
Timp de noua luni, am stiut ca voi deveni mamica care va alapta sau hrani copilul. Ce am ajuns in realitate? Sunt ma-sa care ii "da tata", nimic emotionant sau inaltator. Terminologia m-a coborat in banal.