Conditii la doctorul de familie

Astazi am fost iar la pediatru. Bucuroasa ca va iesi la plimbare, ca va face cunostinta cu primii fulgi de nea din viata ei, bebelusa a cooperat sa fie imbracata elegant. Gangurind, cu mutrita vesela, mi-a oferit cate un piciorus ca sa fie incaltat si manutele sa fie echipate cu manusi.

Aerul curat si rece, leganatul masinii au adormit-o pe fetita care s-a prezentat la cabinet extraordinar de linistita. 
Desi aveam programare pentru ora 14.30, am fost nevoiti sa asteptam pe hol. Parinti responsabili am luat in calcul evitarea expunerii excesive a copilului in fata virusilor, dar la cabinetele de la stat nu se ia in calcul acest aspect. Astfel am stat pe hol in curent, intre pacienti care tuseau si stranutau cu bebelusa ce nu are nicio boala.

Ca o leoaica ce sunt, am tabarat la doamna doctor in cabinet amintindu-i ca este randul meu. S-a uitat chioras si mi-a spus sa astept sa fiu strigata. Gestul meu a suparat pe o batranica ce mi-a pretins sa stau la rand. Nu este vina mea ca ceilalti pacienti nu au vazut ca exista posibilitatea sa se faca programari.

In cabinetul care a fost construit pe vremea celuilalt regim era frig. De aici s-a stricat linistea bebelusei mele. Cand i-am scos pantalonasii, a simtit frigul nefiresc pentru varsa ei si a inceput sa planga. Muzica disonanta ne-a insotit pe tot parcursul consultului. Micuta a fost chinuita de temperatura scazuta, gradele putine ar fi creat disconfort si unui om mare. 

Rezultatul vizitei la doctor a fost acelasi ca si in urma cu trei saptamani: copil sanatos cu greutate nesatisfacatoare. Mi s-a prescris suplimentarea alimentatie, caci organismul meu nu este capabil sa o hraneasca suficient. 

Revenind la plansul bebelusei, acesta a incetat abia acasa, cand am invelit-o in doua paturici care i-au redat temperatura normala. Sper ca virusii care circulau in voie pe holurile de la cabinet sa o fi ocolit pe copila.

Picatura chinezeasca

De cand am revenit acasa de la maternitate sunt supusa celebrei torturi. Sunt un individ caruia ii este suficient sa i se spuna o singura data ce are de facut. Daca apare repetitia, deja intra in categoria "e prea mult".

A fost celebrul caz al iritatiei de scutec. Zilnic mi-a fost sa aud aceasta problema majora, sa vad o ingrijorare maxima pe fata "stiutorilor". Gravitatea pe care a capatat-o roseata a depasit granitele apartamentului si au fost consultate de catre persoana intrata in panica vecinele de pe scara, din bloc si din cartier. Este evident ca iritatia era pusa pe seama scutecelor de unica folosinta ce erau blamate. A trebuit sa aud de muuuuuuuulte ori ca trebuie sa trec pe scutecele de pe vremuri, pe cand (probabil)copiii nu se iritau, iar mamele adevarate spalau cu drag pelincutele.Solutia pe care am adoptat-o a fost eficienta, ulei fiert si racit alternatcu crema Bepanthen.

In prezent, a aparut o noua obsesie care mi se repeta aproape zilnic: fetita nu a luat prea mult in greutate. Fiecare vizita a celor care stiu sa creasca un copil are un subiect unic: de ce nu se ingrasa bebelusa? Vina o port, fireste, eu. Din priviri "specialistii" mi-au spus ca nu am suficient lapte, ori ca nu e bun si ca nu vreau sa hranesc copilul atunci cand plange. E clar ca problema a depasit usa de la intrare. Am auzit povesti despre lactatie, a trebuit sa ascult (si sa imi imaginez, beah!) cum alapteaza vecinele si am fost pusa sa imi compar fetita cu ceilalti copii. Personal m-am tot agatat de verdictul doamnei doctor care mi-a zis ca bebelusa este sanatoasa, iar lapte am. Totusi nimeni nu pare convins de opinia pediatrului.

Poate va intrebati care este rezultatul torturii? Am ajuns sa ma indoiesc de abilitatile materne. M-am transformat dintr-o persoana sigura pe mine, in una frustrata. Cu adevarat imi pierd abilitatea de a hrani natural, atata timp cat cei de langa mine imi repeta acest lucru, pisandu-ma mereu si mereu. Calmul necesar mamei se transforma in furie si influenteaza negativ relatia mea cu fiinta ce conteaza cel mai mult, bebelusa. 

Schimbari

Treptat bebelusa mea incepe sa evolueze. Daca in primele saptamani plangea, manca, dormea, mai nou se integreaza in familie.

Saptamana care se termina astazi a adus o serie de noutati. Au inceput starile de veghe in care bebelusa mai face o pauza din plans. In aceste clipe afiseaza o mutrita vesela, pusa pe sotii. Ma priveste fix si imi urmareste buzele. Emite sunete dulci care anunta ca ganguritul este aproape. Aspectul fetei vesteste ca zambetul va fi o expresie frecventa in viata ei, insa astept momentul in care acesta va fi adresat si nu o simpla grimasa.

De cateva zile, a avut momente cand a devenit mai cooperanta la schimbarea scutecului. Am avut placerea sa o vad fericita cand pedaleaza cu picioarele goale in asteaptarea unui nou scutec.

Azi am realizat ca intr-o luna si jumatate puiul s-a schimbat destul de mult. 

Ganduri pacatoase

As vrea sa spun despre mine ca am rabdare infinita, insa nu este asa. Imi pierd cumpatul atunci cand plansul bebelusei se transforma in racnet, incep sa simt nervi cand trec ore bune si nu mai pot sa o linistesc. 

In culmea furiei, gandul o ia razna. La ore inaintate in noapte, apar intrebari ce nu isi au rostul: "De ce mi se intampla mie asa ceva?", "Asa imi trebuie daca am facut un copil", "De ce oamenii isi mai doresc al doilea, al treilea copil, dupa ce au avut unul?", "Nu stiu sa am grija de propriul copil" etc.

Stiam, la nivelul teoriei, ca cei mici plang noaptea. Ma asteptam la asa ceva, insa realitatea bate teoria. Ma doboara forta cu care plange cea mica si incapacitatea mea de a o linisti. Furia pe care o resimt ma sperie. Pana acum am fost o fiinta toleranta, cu o rabdare bine exersata. Ma supara ca autocontrolul nu mai functioneaza exact la cea mai importanta persoana din viata mea. 

Din fericire, incep sa descopar treptat si bucuria de a fi mama. Saptamana aceasta, au existat stari de veghe cand bebelusa a inceput sa exerseze ganguritul. Sunt sunete dulci care ma fac sa uit indoielile de care ma rusinez. Privirea inocenta din ochisorii mari, ma face sa ma topesc. Dimensiunile minuscule ale nasului, manutelor, picioruselor imi aduc aminte cat este de vulnerabila si fragila fiinta galagioasa. Nu in ultimul rand, exersarea zambetului ma determina sa astept prima manifestare umana a copilasului.

Singura tehnica de calmare in momentele grele este sa imi amintesc ca bebelusa nu plange ca sa imi faca in ciuda sau ca sa ma supere, ci din cauza unui disconfort.

Oare mai exista parinti care au fost incercati de asemenea ganduri pacatoase?

Dosar personal gravida

Inainte de a naste eram o fiinta foarte ordonata. Cel mai bine stiam sa imi aranjez hartiile. Astfel mi-am facut un dosar care contine toate informatiile din timpul sarcinii. Aproape de "intalnirea de gradul zero", am realizat un cuprins al dosarului pentru ca ceilalti sa se poata descurca si sa preia informatiile necesare despre mine.

In spital, asistentele au apreciat ordinea militareasca a hartiilor mele, de aceea m-am hotarat sa prezint continutul dosarului.

Daca este vreo viitoare mamica printre cei care ma viziteaza, iata cuprinsul:

1. Lista cu bagajul pentru maternitate. Aici am bifat tot ce era pe lista, pentru a fi sigura ca nu am uitat nimic.

2. Carnetul de gravida

3. Ecografii

4. Analize

5. Dozare anticorpi. Eu am Rh negativ si am facut patru analize de acest gen. De retinut ca trebuie sa se faca o analiza care sa constate tipul de Rh, analiza care va fi prezentata la internare si la vizita doctorului pediatru.

6. Medicamente prescrise. Aici am pastrat toate retetele date in cele noua luni.

7. Acte. Am avut in dosar xerox si originalul dupa cartea de identitate, xerox dupa certificatul meu de nastere, xerox si original certificat de casatorie, carnetul de asigurat si o adeverinta de la locul de munca. Mi-au fost necesare doar cateva acte: cartea de identitate (original) si certificatul de casatorie (original). Celelalte e bine sa fie in dosar, deoarece nu se stie niciodata ce surprize apar.

8. Recoltare celule STEM

9. Date copil

Traind in Romania, va sugerez dragi paciente sa nu uitati sa intrebati pe doctorul care va asista la nastere ce medicamente sunt necesare pentru internare, ce tip de seringi sa va achizitionati, daca e nevoie sa va cumparati branula etc. Eu am primit o lista de la doctorul meu, insa am completat-o cu cateva informatii de la o colega care a nascut la fel ca mine si va asigur ca tot nu a fost suficient.

Ii place, nu ii place

Desi are doar o luna si o saptamana, bebelusa mea are deja cateva activitati care ii plac si altele pe care le sanctioneaza prin plans.

Ii place:

- sa manance

- sa adoarma in timp ce mananca

- sa mearga la plimbare

- sa faca baie

- sa doarma in brate la mami

Nu ii place

- sa doarma in patut

- sa fie schimbata

- sa fie scoasa din cadita de baie

- sa doarma toata noaptea

- sa simta "bazdaboci" in burtica

Dupa cum observati, deja avem formate preferinte. Se contureaza odomnisoara cu o personalitate puternica.

Tura de noapte

Niciodata  nu mi-a fost frica de intuneric. De cand eram mica dorm foarte bine noaptea. 

De o luna si o saptamana mi-e teama de noapte. Nu intunericul este factorul inspaimantator, ci reactia neasteptata a bebelusei. In fiecare seara ma intreb ce fel de noapte ma asteapta:

1. Noaptea alba. Bebelusa urla atat de tare, incat nu imi mai pot auzi gandurile. Desi o plimb prin camera, desi incerc sa fiu amuzanta, desi incerc sa imi pastrez calmul, racnetele nu se opresc. Ma uimeste glasul atat de puternic care iese dintr-o fiinta atat de mica. Astfel de nopti se termina cu o puternica durere de cap si cu o ameteala teribila datorata rotirilor prin camera.

2. Noaptea gri. Puiul se trezeste, mananca si doar scanceste timp de doua-trei ore. In asemenea cazuri, stau cu bebelusa in brate si o mai legan. Plansul este auzit doar intre cei patru pereti ai camerei. Vecinii  pot si ei sa doarma linistiti.

3. Noaptea neagra. Este ca un premiu la loto, adica rara. Copilul doarme legat cinci ore, se trezeste ca sa manance, apoi adoarme pana dimineata. Am avut parte de asemenea nopti de doua sau de trei ori. Prima data m-am speriat ingrozitor. Am crezut ca fetitei i s-a intamplat ceva groaznic si ca nu se mai trezeste. In prezent, sper ca fiecare noapte sa fie neagra. 

Dupa ce ii fac baie (am scapat de asistenta), ma intreb care va fi soarta mea in orele ce urmeaza. Ma infior de fiecare data , caci tura de noapte imi este incredintata mie in cea mai mare masura, sotul merge la serviciu. 

De ce ma plang? E simplu, nu sunt o fire nocturna, functionez optim pe lumina. Zodie solara, sunt decuplata de la energie pe intuneric. 

Colicii

Iata o reala provocare pentru lumea medicala: COLICII. As dori ca grupurile de cercetatori din universitatile renumite sa se preocupe de aceasta problema a nou-nascutilor si a parintilor.

De ce arunc manusa? Deoarece durerile de burtica sunt de cand lumea, cei mici-mici se chinuie, sufera din primele zile de viata, parintii cad din picioare de oboseala cauzata de noptile nedormite, si totusi pe niciun specialist nu pare sa intereseze real problema. Acei savanti care au descoperit vaccinul impotriva "pandemiilor" celebre gripa aviara si gripa porcina ar putea sa studieze mai serios un disconfort real, cel al durerilor de burta a beblusilor.

Traiesc si eu, ca orice parinte, perioada de cosmar a colicilor. Bebelusa mea plange-plange-plange (a se citi "racneste"). Ziua plange, noaptea plange, dimineata plange mama disperata ca nu poate sa o ajute. Drept urmare am cercetat lumea virtuala ca sa inteleg ce sunt aceste dureri.

Am gasit raspunsuri vagi:

"Ce cauzeaza colicii si de ce unii bebi au si alti nu e inca un mister. Unii doctorii spun ca este un proces natural, bebii trec prin el in timp ce se obisnuiesc cu diferitele senzatii si experiente care vin cu viata din afara burticii (unii doctorii il numesc al patrulea trimestru). Alti doctorii spun ca este o inbalanta hormonala."

"O alta teorie spune ca colicii vin de la o imbalanta a unor chimicale din creier- melatonina si serotonina. Bebii cu colici au mai multa seratonina, ceea ce provoaca muschii intestinalii sa se contracte. Cum nivele de seratonina sunt cele mai inalte seara, asta explica de ce copii plang mai mult tot atunci. Aceast imbalanta, teorie spune, se rezolva cand bebele incepe sa produca melatonina. Foarte interesant este ca acest lucru se intampla pe la 3-4 luni exact atunci cand ei se si opresc din plans. " (http://superparinti.com/ro/articole/bebelusi/239-colicii-ce-sunt-si-ce-trebuie-facut)

"Este important să ştii că nu există un medicament miraculos pentru colici. Tratamentul colicilor are, în general, scopul de a reduce intensitatea simptomelor. Medicul pediatru este cel care îţi poate recomanda tratamentul cel mai potrivit pentru reducerea durerilor micuţului, în cazul apariţiei colicilor. Poţi încerca, totodată, unele ceaiuri din plante (muşeţel, ghimbir, mentă) care pot diminua discomfortul. Foarte eficient este şi masajul. Dacă bebeluşul tău suferă de pe urma colicilor, masează-i abdomenul cu mişcări delicate şi circulare. Dincolo de faptul că masajul îl ajută la reducerea durerilor, atingerea şi vocea ta îl pot calma. Încearcă, de asemenea, după masaj să îi vorbeşti şi să il legeni. Legănatul, în general, predispune la somn." (http://www.sanatateatv.ro/articole/copii/colicile-la-bebelusi/)

"Sunt foarte multe teorii despre ceea ce popular numim „colici“. Nici una dintre ele nu a dovedit ca exista o cauza anume pentru care, in primele luni de viata, cei mai multi dintre bebelusi pot plange ca din gura de sarpe ore intregi. (...) Nu s-a gasit inca o explicatie serios argumentata stiintific, pentru faptul ca, cel mai frecvent, episoadele au loc dupa-amiaza sau imediat dupa masa de seara. Si nici nu se stie de ce bebelusii incep sa planga la ora fixa, ca si cand ar fi intorsi cu o cheita. " (http://www.babyonline.ro/Copilul-tau/Bebelusul/Sanatate/Adevarul-despre-colici-opreste-l-din-plans.html?a=3541/264186)

Solutiile sunt vagi, nimic care sa ajute cu adevarat. Am scris mai jos ceea ce se recomanda in "Mama si copilul" de Emil Capraru si Herta Capraru. Remediile sun in ordinea eficientei:

1. Alimentarea sugarului mai incet

2. In timpul alimentatiei, mama sa fie calma, destinsa

3. Dupa masa bebe sa eructeze

4. Copilul sa fie culcat pe o parte, apoi sa i se maseze burtica

5. Contactul piele pe piele mama-bebe

6. Comprese inmuiate in apa calda, nu fierbinte, si stropita cu putin spirt

7. Evitarea din alimentatia mamei a unor alimenta precum fasolea si varza (vezi Mancatul si alaptatul)

8. Suzeta

9. O potiune calmanta

Ce am facut/fac eu? Inainte de masa ii dau bebelusei un ceai. Nu stiu cat este de eficient in realitate, dar ma linisteste pe mine gandul ca am actionat cu o "potiune calmanta". Dupa ce fetita mananca, astept sa eructeze, iar apoi mai astep sa nu mai planga. Deci nu fac nimic. Pot spune ca m-am imunizat putin la mutrita ei chinuita, nu mai plang impreuna cu ea, ci mai rar. Eficienta redusa a avut contactul piele pe piele.

In final, le reamintesc specialistlor sa nu mai analizeze cai verzi pe pereti, sa nu mai ajunga la concluzii care nu intereseaza pe nimeni, ci sa se concentreze pe probleme reale. Daca nu vor castiga Premiul Nobel sigur vor castiga respectul unei planete alcatuita din copii si parinti.

Intalnirea de gradul zero

Azi am revazut primele poze ale bebelusei. Au fost facute de sotul meu cand ma aflam la terapie intensiva. Ce sentimente neobisnuite m-au incercat... Sa nu credeti ca am fost invadata de sentimentul matern, ca toate suferintele mi s-au parut un vis, asa cum am citit in diverse reviste, sau ca am plans de bucurie cand mi-au pus copilul in brate, dupa cum se face in filme.
Imi aduc aminte ca eram total nedumerita. Am vazut ghemotocul meu si nu stiam ce trebuie sa fac cu el. L-am sarutat pe obaz, iar copilul plangea-scancea. Mai tarziu, mi-a fost adus si pus la san. Nedumerirea a continuat. Eram stinghera, parca nu era al meu.
A doua zi, in salon, eram asteptata de bebelusa. Spalata, bine hranita si imbracata curat. De la ora 7,00 pana pe la ora 12,00 m-am uitat la ea incercand sa realizez cu cine seamana. Dupa un timp, am inceput sa ma ingrijorez ca nu se mai trezeste si ca eu nu am nimic de facut. Dupa primele scancete, am inceput sa simt cu varf si indesat ce inseamna sa fii mama. De la primul "oaaaaaaa" somnul ei a devenit o incununare a maiestriei materne, un premiu greu castigat. Zi, noapte, bebelusa plangea aproape fara intrerupere din cauza ca ii era foame, eu neavand suficienta mancare sa ii ofer (mititica). Asa ca dupa trei zile si trei nopti de nesomn, mergeam la pansat, la tratament, ca un zombi. Imi venea sa cad din picioare.
Pozele pe care le atasez sunt din primele doua zile de viata ale fetitei.

Prima vizita la pediatru

A iesit pentru prima data in societate. Am fost cu bebelusa la doctorul pediatru. Pentru ea a fost cea mai lunga calatorie pe care a facut-o, de acasa pana in centrul orasului, circa patru kilometri. Cu aceasta ocazie a avut bucuria sa cunoasca si automobilul familiei.
Iesirile in aer liber ii fac placere. Este linistita, motaie. In masina i-a placut la fel de mult. A stat cumintica in bratele mele si s-a relaxat la curbe, la hopuri si la frane.
Ajunsa la doamna doctor, bebelusa mea a aratat tot ce a invatat deja intr-o luna. A plans din toata inima, astfel incat nu ne mai intelegeam om cu om. A trebuit sa o schimb, caci de acasa pana la cabinet a murdarit scutecele anterior. In final a si mancat,pentru ca atunci cand ii este foame vede rosu in fata ochilor si nu ii pasa unde se afla, pana cand nu mananca nimeni nu poate sa mai faca altceva.
Expertiza medicala a demonstrat ca este sanatoasa, se dezvolta armonios. Deja are talie de fotomodel fiind la limita inferioara cu kilogramele. Peste o saptamana mai mergem la cantarit pentru a vedea daca nu e nevoie de supliment alimentar.
M-am linistit intr-o mare masura cand am vazut ca fetita este in parametri. O luna de zile am ingrijit-o adecvat si ma mandresc cu asta. Sper sa ma pot relaxa pe viitor si sa nu ma mai sperii la orice semnal venit de la nespecialisti, gen: "are temperatura", "e rosie in gat", "nu scoateti copilul afara ca raceste", "e prea frig in camera cand ii faceti baie" etc. Doamna doctor nu a gasit nici rosu in gat, nici temparatura mai mare, ne-a intrebat daca am scos-o la plimbare pana acum si ne-a confirmat ca e bine ca temperatura din camera sa fie de 23 grade Celsius atunci cand ii facem baie.
Imi doresc sa o calesc, nu as vrea sa fie sensibila si in orice moment sa se imbolnaveasca.

Mancarea si alaptatul

Am intrat intr-o dilema mare: ce am voie sa mananc atunci cand alaptez?
Pana cand am nascut nu mi-a trecut prin minte ca exista restrictii alimentare in aceasta perioada, credeam ca pot sa mananc la fel ca in timpul sarcinii, cu mici restrictii de ordin estetic (jos kilogramele!). Am fost o ignoranta si o inocenta.
In spital mi s-a spus sa nu mananc varza, fasole, ceapa, usturoi, prajeli. Yupy! Nici nu imi plac in mod deosebit.
Pediatra fetitei a fost mult mai explicita. Mi-a taiat de pe lista: lactatele, fructele, pestele, varza, brocoli, fasolea, mazarea, nicio conserva, fructele de mare, carnea de porc, fara prajeli, maioneza, salata de vinete, cartofii prajiti, ceapa, usturoiul, condimentele,cafeaua, ciocolata. E bine de evitat sa mananc in oras la restaurant. In concluzie, pot sa mananc ceai impotriva colicilor, compot, ciorbe neacrite, supe, carne de pasare la gratar. Dupa recomandarile ei trebuie sa supravietuiesc cu aer. Nu pricep de unde ma voi alimenta cu calciul si cu mineralele atat de necesare acum cand sunt furnizate in cantitati masive catre copil.
In cartea pe care toti o recomanda ca fiind cea mai buna, "Mama si copilul" de E. Capraru si H. Capraru, se precizeaza ca mama care alapteaza trebuie sa manance normal. Autorii mentioneaza ca exista recomandari care interzic fasolea, mazarea, ceapa, usturoiul, insa ei nu adera la aceste restrictii. Se sugereaza ca mama sa manance zilnic jumatate de litru de lapte, derivate din lactate etc.
Nu mai vreau sa imi amintesc ce sarbatori deosebite am avut. Meniul meu a fost ca pentru un bolnav in faza terminala. Am avut oale separate cu mancare fiarta, fara gust. Am mancat ca sa nu cad din picioare, dar fara pofta si fara placere.
In prezent combin sfaturile. Mananc iaurt cu cereale, mancare bazata numai pe fiert, evit uleiul, din cand in cand, cate o jumatate de mar, ciorba neacrita, cate un ou fiert.
Ce am realizat? Nimic. Bebelusa are dureri de burtica, chiar daca incerc sa mananc doar aer. In ciuda ceaiurilor pe care le inghit ca sa ii transmit prin lapte leacul colicilor, ea tot se chinuie si plange sfasietor. Sunt curioasa, dupa ce termin viata asta lipsita de mancare, cum imi vor iesi analizele. Cred ca sanatatea mea de fier se va eroda cu succes.

Frustrari

Au trecut 28 de zile din viata bebelusei. A fost greu, insa am beneficiat din plin de prezenta sotului, care este in concediu. In nici o luna, m-au asaltat tot felul de stari, intrebari si, mai nou, indoieli.
Revenita acasa toata familia s-a aratat extraordinar de incantata de noul membru, incat doar pe mama a interesat-o ce mai fac si eu, cum ma simt dupa operatie si singura care m-a strans in brate atunci cand am plans. Mama a fost unica din preajma care mi-a oferit un superb buchet de flori dandu-mi de inteles ca i-am facut o bucurie mai mare decat pot descrie cuvintele.
Din prima zi, am inceput sa fiu asaltata de sfaturi, sfaturi, sfaturi, astfel incat orice propozitie care continea cuvantul "copil" ma aducea in pragul disperarii. Toti interpretau cu mult mai bine plansul bebelusei spunandu-mi ce sa fac, fiind o marioneta a lor, lipsita de personalitate si de discernamant. Drept urmare, s-a reusit trezirea in forul meu interior a unor frustari centrate pe intrebarile: "Sunt o mama buna?", "Trebuia sa fac eu un copil?".
Prima iritatie de scutec am tratat-o cu detasare, stiind din auzite ca cei mici se inrosesc la fundulet. Reactia disperata a soacrei mele, alerta in care a intrat, faptul ca a mers prin cartier si a discutat cu alte mame problema iritatiei, m-a facut sa ma intreb daca am sentimente materne. Am solutionat "necazul" intr-o singura zi cu ulei fiert si racit, asa cum ne-a sfatuit pediatra.
Plansul bebelusei a mai atras o bila neagra asupra mea: nu am lapte suficent, poate nu e hranitor. Ca urmare, am fost obligata sa aud de la soacra numai povesti despre lactatie, cum a dat si cum dau alte mame "tata". Pana cand nu cantaresc oficial copilul, voi trai cu indoiala ca nu am suficient lapte sa o hranesc, ca laptele meu nu e hranitor sau nu ii dau suficient de des sa manance. Fiecare masa este asociata in mintea mea cu indoiala calitatii.
Baia copilului a fost o noua proba a maternitatii. Citisem cum se face, insa nu practicasem niciodata. Am cerut ajutor mamei sotului meu (locuieste la un etaj distanta). Am urmarit miscarile, mi-am adus aminte ce scria in cartile citite si pe 1 ianuarie 2010 am facut eu prima baie, care am crezut ca a fost un succes. Unde apare frustrarea? A doua zi am avut inspectie din partea maestrei. Din moment ce revine aproape in fiecare seara, cred ca nu am luat nota de trecere. Sunt patetica si la acest capitol.
Mai apare problema comparatiei cu ceilalti copii. Cel de la scara trei doar mananca si doarme, cel de la etajul trei nu a plans deloc. A mea cand e treaza, doar plange. Unde gresesc, nu stiu, dar a fi comparata cu alti pitici,ma demoralizeaza.
Timp de noua luni, am stiut ca voi deveni mamica care va alapta sau hrani copilul. Ce am ajuns in realitate? Sunt ma-sa care ii "da tata", nimic emotionant sau inaltator. Terminologia m-a coborat in banal.

Cat costa sa ai un copil

As prefera ca azi sa fiu pragmatica si sa privesc din perspectiva financiara perioada celor noua luni de sarcina.
1. Analizele "gratuite": 500 RON
2. Fiecare vizita la medic: 100 RON x 6 = 600 RON
3. Dozare anticorpi: 32 RON x 4 = 128 RON
4. Vaccin imunoglobulina anti D: 640 RON
5. Triplu test: 100 RON
6. Medicamente prescrise: 150 RON
7. Medicamente necesare operatiei: 187 RON
8. Rezerva: 300 RON
TOTAL: 2605
Nu am facut ecografia 3D, care costa 350 RON si nu pun achitarea celulelor STEM, care au fost un capriciu exotic (3200 RON). Nu am inclus plicurile oferite doctorilor care m-au operat si nici atentiile date asistentelor. Nu am inclus cele doua spitalizari din timpul sarcinii, ci am calculat in mare cam cat te costa ceea ce trebuie sa faci pentru a te asigura ca vei avea un copil sanatos.
Isi permit mamele sa achite aceasta suma pe timp de criza? In situatia de azi, nu. Asa ca societatea se va imbogati cu multi copii facuti la "noroc", dupa principiul "Asa a dat Dumnezeu".

Sa vorbim despre Rh

Dupa cateva zile de la aflarea vestii ca astept un copil, am vazut la stirile de la Pro Tv un material despre mamele cu Rh negativ. O doamna care a facut cunoscuta problema, spunea ca a gasit un vaccin necesar situatiei sale in Ungaria. Se mai mentiona in materialul respectiv ca vaccinul nu prea este disponibil in Romania.
Un gand ghidus mi-a trecut prin minte, ca ar fi posibil ca si eu sa am Rh negativ. La scurt timp mi-am facut analizele si ceea ce paruse o gluma s-a transformat inrt-una proasta, am grupa de sange A2 negativ.
Pana cand am ajuns la doctorul specialist, am citit pe Internet tot felul de articole, unele de domeniul cosmarului, altele incurajatoare. Vestea ca sunt posesoare a Rh-ului negativ nu a impresionat-o pe d-na doctor. Mi-a spus ca multe mamici din lume au acelasi "necaz" ca al meu. Recomandarea a fost sa realizez dozare de anticorpi frecvent (analiza care costa 32 RON). Atat, nimic despre vaccinul RhoGam.
In timp, am inceput cautarile vaccinului, si nu mica mi-a fost mirarea cand am aflat ca in urma cu doi ani, in spitale, acesta se administra gratiuit. In prezent, trebuie sa faci excursii peste hotare daca vrei sa duci o viata linistita.
Exista si in Romania vaccin imunoglobulina anti D, insa nimeni nu zice despre el. Ca sa il gasesti e necesar sa iti pui capul la contributie si sa telefonezi la distribuitorii de medicamente. Ce am cumparat eu se numeste Rhophylac. Are aceleasi proprietati ca si RhoGam, insa nimeni nu il cunoaste. L-am gasit la Bucuresti, la o firma de distribitie medicamente. De asemenea se poate cumpara din farmaciile Doina.
Problema a fost solutionata cu pretul de 640 RON. Bebelusa mea are Rh pozitiv. In 72 de ore mi-am facut injectia si sunt linistita.
Ce este mai dureros e ca in trecut acest tratament era din partea statului, acum e un lux pe care nu toate mamele si-l pot permite, chiar daca platesc asigurarea de sanatate. Consecintele se vad la urmatorii copii care se pot naste cu deficiente sau morti. Nu e de mirare in ce fel de societate traim.

Rezerva sau la salon?

Aceasta a fost intrebarea pe care am auzit-o atunci cand am fost dusa la terapie intensiva dupa operatie. Am optat sa fiu dusa intr-un salon deoarece m-am temut ca singura nu fac fata, iar partenera mea de salon va fi cu mai multa experienta si ma va ajuta. Am ales rau. In primul rand, am fost repartizata intr-o "boxa", adica o camaruta cu o chiuveta si fara toaleta, care corespundea prin geamuri cu un salon si o alta boxa. Drept urmare trebuia sa ma duc in salonul alaturat pentru a avea acces la toaleta, iar pozitia mediana a camarutei mele facea sa aud cand plang inca alti trei copii in afara de al meu. Peretii transparenti imi furau intimitatea cand ma spalam la chiuveta partial infundata. In al doilea rand, eram singura. Deci nu aveam pe cine sa intreb, la ce colega de camera sa apelez. Astfel am ajuns sa colind tot etajul doi de la maternitate in speranta ca o asistenta ma va ajuta cu sfaturi. Partea buna a fost ca nu mai trebuia sa spun unde sunt repartizata intrucat devenisem cunoscuta prin necunoastere: cum alaptez, cum schimb copilul, cum il infas, cum o curat etc.
Dupa cateva zile de spitalizare, am fost anuntata de doamna doctor ca ma mai tine in spital pentru a observa evolutia operatiei. Epuizata de nesomn, din cauza copilului meu si a celorlati copilasi, am cerut sa ma mut intr-o rezerva. Costa 150 de lei pe noapte si am descoperit o alta fata a spitalului. Camera era foarte frumos amenajata, aveam frigider, televizor, aer conditionat. Toate asistentele ma tratau ca pe o printesa, imi vorbeau diferit fata de "boxa" unde statusem si am primit informatii fara sa mai umblu creanga prin spital.
La final, cand m-am dus sa achit sederea, am descoperit si motivul curtoaziei: banii pot intra in contul spitalului sau pot fi donati sectiei maternitate. Cu sumele astfel adunate se mai cumpara seringi, spirt, vata, leucoplast,adica ce ar trebui sa existe in mod normal intr-un spital.

Cezariana

Nu am nascut natural. Doctorita mi-a recomandat opratie deoarece copilul era mai mare decat as fi putut eu sa nasc.
Din punctul meu de vedere, a fost cea mai buna decizie pe care o puteam lua. Da, sunt pentru operatie. Pot spune ca este o cale eleganta de a aduce un copil pe lume. Totul, de la internare pana la final, a durat doua ore si jumatate. La ora 8:00 m-am internat si am raspns unui chestionar necesar completarii fisei de spitalizare. Pe la 8:30 eram dusa in blocul de nasteri, unde mi s-a atasat branula, am facut clisma si mi s-a pus sonda de urina. Am mers pe picioarele mele in sala de operatie, unde mi s-a facut anestezia. La 9:30 a inceput operatia, copilul a fost scos la 9:50, iar cusutul a durat pana la 10:20. In timp ce doctorii continuau sa ma coase, o asistenta mi-a adus fetita pe care am putut sa o sarut si careia i-am simtit mirosul.
Singura durere, suportabila, a fost cand mi-am revenit din anestezie. M-a durut coloana, insa mi s-au administrat calmante si a fost bine.
In jurul orei 12:oo am inceput sa dau telefoane sa anunt marele eveniment, mi-am revazut copilul,iar sotul a putut sa ne sarute pe amandoua.
La mai putin de o luna, in locul unde am fost taiata, a mai ramas o mica liniuta, care in timp se va estompa. Ma misc normal, am vitalitatea caracteristica, m-am refacut foarte bine.
Chiar daca este operatie, personal consider ca este calea cea mai usoara de a naste, de a evita travaliul ce poate produce sechele si copilului, si mamei.

Hello!

Sunt mama din data de 12 decembrie 2009. De atunci toata viata mea a fost data peste cap. Bebelusa pe care am adus-o pe lume a devenit preocuparea mea numarul unu, iar lipsa de experienta inamicul numarul unu.
De cand a sosit pe lume ma simt neputincioasa si stangace, iar noile sarcini ma sperie prin natura minutioasa pe care o presupun.
Articolele din acest blog vor fi scrise mai mult cu mana stanga, deoarece cu dreapta o sustin pe micuta mea care deja are colici. Sper ca jurnalul evolutiei perechii mama - fiica, care invata zilnic una de la cealalta, sa gaseasca ecou printre cei care frecventeaza lumea virtuala.