Furie

Vi s-a intamplat sa va infuriati pe copil atat de rau incat sa simtiti ca sunteti la un pas de a nu va mai putea controla? Eu am ajuns aici. Si am convingerea ca vina o port eu. Copilariile bebelusei sunt uneori agasante. Oboseala pe care o resimt ma determina sa explodez. Intelepciunea celor din jur care vin cu texte "Stii cum trebuie sa faci?", "Trebuie sa ...." si apoi dispar ma lasa cu o frustrare si mai mare caci acel imperativ "trebuie" ma obliga sa fac, iar neexecutarea imi alimenteaza ideea ca sunt o mare incapabila. Relatia mama - copil s-a complicat cu aceasta variabila adusa de mine. Linistea dupa furtuna ma face sa regret tonul rastit/tipat/urlat la cea care este 100% naturala. Ma rusinez ca nu pot fi ca in paginile de didactica unde autorii ii indeamna pe parinti sa fie mereu calmi, iar in momente de suparare sa se retraga, sa se calmeze si apoi sa poarte o discutie rationala si plina de invataminte cu cel mic. Daca vi s-a intamplat sa va infuriati pe copil, ce ati facut? Eu am clacat.