Astazi mi-au atras atentia insotitorii din parc, bunici si parinti. Am remarcat ca adultii se asaza pe o banca, mananca seminte si racnesc impunator copiilor ce sa (nu) faca.
O bunica grasa intepenita pe o banca, isi admonesta nepoata ca alerga dupa copii sa le ceara prietenia ca sa se joace. A intervenit, foarte deranjata, ca o alta fetita incerca sa gaseasca o solutie sa ii dea nepoata in balansoar, desi forta fizica nu o ajuta. Nici o secunda bunica nu s-a ridicat sa le ajute pe fetite sa se joace.
Un tata cu voce de tunet dadea indicatii baietelului cum sa se dea in leagan singur: "Ma, lasa-te pe spate!" Copilul s-a asezat cu fata spre cer sperand ca leaganul va porni singur. Cu lehamite tatal s-a dezlipit de banca, a venit sa ii dea elan precizand celui mic sa se lase pe spate pentru a mentine viteza intrucat el nu se va mai deplasa sa il legene. Copilul si-a inaltat fata spre cer ascultand indemnul parintesc, insa leaganul tot s-a oprit. Drept urmare cei doi au plecat, caci mititelul nu pricepe cum te dai in leagan.
De ce sunt adultii? Ca sa tipe la copii sau ca sa le transmita din intelepciunea lor?
Cand suntem mici suntem influentai de cei mari in bine sau mai putin bine. Acesta este unul dintre motivele pentru care suntem atat de diferiti cand crestem mari. Unii sunt mai buni si altii mai putin buni.
RăspundețiȘtergere