O zi cat un an

Pe 31 decembrie 2011, in jurul orei 18,00 am plecat cu uratul pe la rudele sotului. Am fost in trei locuri pe care fie nu le-am vizitat deloc anul acesta, fie eu si cu bebelusa nu le-am vazut niciodata. Asa am recuperat vizitele de curtoazie si am reimprospatat relatiile calduroase.
A treia vizita a fost cea mai spectaculoasa. In 40 de minute de sedere am luat si din mot unei micute de 1 an si 2 luni.
In seara asta am vazut si imaginile cu evenimentul. Tipic romanesc. Peste protagonista erau inghesuite patru capete: eu - cu foarfecul si cu executia, mama fetitei, mamaia micutei si soacra-mea. Parca era operatie pe creier, nu o taiere din mot. Copilul traumatizat plangea asigurand fondul sonor, caci flacara lumanarii, tinuta de sotul meu, completa imaginea de comedie home-made.
Dupa cum spuneam intr-o singura seara am facut ce nu facusem tot anul. Cred ca suntem dispusi sa cununam un cuplu excentric in seara de 31.12.2012 la ora 21.00.